Foto: NewsIn
"Ce s-a întâmplat în tribune este o dezamăgire şi mai mare decât jocul. Suntem unicat în Europa cu ce s-a întâmplat. Este inadmisibil că 10-13 suporteri, să nu-i catalogăm pe toţi, totuşi, să-i pună pe ceilalţi suporteri nevinovaţi în această situaţie, şi clubul să sufere din cauza lor. Se poate pierde meciul cu 3-0, se poate da un an suspendare, să jucăm cu porţile închise. Sunt huligani complexaţi şi la fiecare deplasare trebuie să creeze probleme echipei", a declarat Cristi Borcea, după partida cu NEC.

Un alt acţionar al lui Dinamo, Vasile Turcu, s-a declarat şi el îngrijorat mai mult de o eventuală suspendare a echipei din cupele europene decât de eşecul din partida cu NEC.

"Dacă era vreo 3,4-0, poate mi-era frică că nu ne calificăm. Dar mie mi-e frică de altceva. Din cauza suporterilor riscăm să pierdem la masa verde. Asta mă îngrijorează, nu rezultatul. Sunt convins că organele abilitate vor lua măsuri", a spus Turcu.

Nicolae Badea, singurul oficial al lui Dinamo care nu a ajuns în Olanda, a luat deja legătura cu Jandarmeria şi a cerut ca suporterii vinovaţi să fie pedepsiţi.

Suporterii dinamovişt iau creeat incidente, joi seară, în tribunele stadionului echipei NEC, unde Dinamo juca manşa tur a primului tur din Cupa UEFA. Fanii roş-albilor au aruncat cu torţe şi scaune în suporterii gazdelor, care au ripostat şi ei.