Steaua renunţă la o parte dintre jucătorii aduşi în vară de Victor Piţurcă. Mijlocaşul Dorel Stoica şi portarul Răzvan Stanca s-au înţeles cu Universitatea Craiova, potrivit preşedintelui grupării oltene, Silvian Cristescu.
"Ne-am înţeles cu cei doi jucători să vină la Craiova. Urmează să semnăm contractele", a spus Cristescu, citat de site-ul oficial al Universităţii Craiova.
Dorel, iertat la Craiova
Faptul că în vară Dorel Stoica a semnat cu Steaua a iscat un adevărat iureş la Craiova. Ajungerea mijlocaşului în Ghencea a provocat un litigiu, deoarece oltenii susţineau că, dacă nu mai evolua în străinătate, jucătorul trebuia să se întoarcă la Universitatea şi că orice club din ţară l-ar fi dorit ar fi trebuit să plătească pentru transferul său. În cele din urmă Steaua a avut câştig de cauză, iar jucătorul a fost titularizat încă din prima etapă de Victor Piţurcă. După numai trei etape, însă, fostul selecţioner a întrerupt colaborarea cu Steaua, în locul său a venit Ilie Dumitrescu, iar evoluţiile lui Dorel Stoica nu au mai fost tocmai reuşite, fapt privit cu oarecare suspiciune.
Acum, mijlocaşul este aproape de o revenire la Craiova, sub comanda lui Piţurcă, iar oficialii olteni par dispuşi să uite de litigiul din vară. "Au fost relaţii reci între Dorel şi club, dar au trecut. Nu cred că pe Dorel îl vor afecta criticile lui Ilie Dumitrescu pentru că el a dorit să plece de la Steaua după ce a plecat Piţurcă", a spus Cristescu, la GSP TV.
Oficialul Ştiinţei a precizat că venirea lui Răzvan Stanca la echipă nu pune în pericol locul lui Silviu Lung jr. "Este exclus să plece Silviu Lung jr. în perioada următoare. Venirea lui Stanca nu are legătură cu aşa ceva. Care dintre ei va fi mai bun, va apăra", a punctat Silvian Cristescu.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M