Crin Antonescu a declarat la Antena 3 că soţia sa, europarlamentarul Adina Vălean, a organizat marţi la Bruxelles o dezbatere despre "mineritul în condiţii sigure". Antonescu a precizat că, anterior, soţia sa a organizat şi discuţii pornind de la idei adverse proiectului Roşia Montană. "Eu ştiu de la soţia mea, cu care am schimbat câteva vorbe despre ce va face ea săptămâna aceasta la Bruxelles că au mai participat doi oameni pe care îi cunosc, însă nu pot spune dacă sunt sau nu susţinători ai proiectului. E vorba de primarul Devei, Mircea Muntean, celălalt e Paul Damian, directorul Muzeului Naţional de Istorie, pe care îl cunosc că am fost colegi de facultate. Nu ştiu dacă aceştia sunt susţinători sau nu ai proiectului. Nu am cunoştinţă ca Adina Vălean, în calitatea sa de eurodeputat, să fie o susţinătoare a proiectului Roşia Montană sau să fie împotriva proiectului", a spus Crin Antonescu.
Liderul liberal mărturiseşte că nu simpatizează proiectul Roşia Montană, pentru că este în programul de guvernare al lui Adriean Videanu, însă nu poate fi de acord cu condamnarea discuţiei asupra unor proiecte. "Aicea sunt lobby-uri încrucişate. Fundaţa Soros care e foarte puternică la rândul ei, inclusiv cu reverberaţii mediatice, ştiu că se împotriveşte foarte tare şi poate pe bună dreptate", declară Antonescu care în materie de atitudine a mediului politic faţă de investitori, este de părere că este nevoie de "maximă transparenţă".
Pentru a rispi orice bănuială, Antonescu vorbeşte despre necesitatea unei legi a lobby-ului în România şi promite chiar un proiect de lege pe această temă. Totuşi, Antonescu spune că bănuielile "aruncate peste tot care vin tot din mediul nostru politic sunt absurde". "Cine vrea să facă un serviciu unei firme, nu organizează seminarii", a concluzionat Crin Antonescu în opinia căruia, indiferent de proiect, trebuie dat un răspuns, iar un investitor trebuie tratat "cu transparenţă şi cu respect".








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M