Bărbatul i-a înjunghiat pe cei trei pentru că bănuia că bebeluşul de zece luni nu ar fi fost copilul lui, spun surorile femeii înjunghiate. După de a fost reţinut de poliţişti, tânărul a spus nu şi-a dat seama ce a făcut.
Bărbatul nu era beat în momentul în care i-a înjunghiat pe cei trei.
Victimele agresorului din oraşul ilfovean Pantelimon au fost duse de urgenţă la spital. Cele două femei sunt conştiente, dar bebeluşul, în vârstă de doar 10 luni, a fost internat la Terapie Intensivă. Concubina are cinci tăieturi în zona spatelui, iar copilul a fost lovit în cap.
Un procuror criminalist le va audia pe cele două femei. Concubina agresorului a refuzat spitalizarea, însă mama acesteia va rămâne internată.
"Vineri, în jurul orei 13.40, un bărbat în vârstă de 28 de ani şi-a înjunghiat copilul, concubina şi pe mama acesteia. Scandal s-a petrecut la locuinţa părinţilor concubinei. Se fac cercetări la faţa locului", a declarat Claudia Burada, purtător de cuvânt IPJ Ilfov.
Femeia a apucat să iasă din curte şi să ceară ajutor vecinilor, însă a fost prea târziu, pentru că bărbatul deja îi înjunghiase copilul.
Se pare că la tragedie a mai asistat un minor, nepotul bărbatului.
Tânărul a fost reţinut de poliţiştii din comuna Pantalimon. Acestuia i s-a făcut rău şi a primit asistenţă medicală în secţia de poliţie. Sora concubinei nu îşi poate explica gestul bărbatului, dar pune atacul pe seama geloziei.
Poliţiştii au închis pentru cercetări strada în care s-a petrecut crima.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M