Bursele americane ar putea creşte, iar volumul ar putea să-şi revină, după ce pe Wall Street se va relua activitatea după vacanţa de Labor Day, deoarece investitorii mizează că Federal Reserve va menţine neschimbate dobânzile, la viitoarea sa şedinţă.

Ultima săptămână de vară a fost marcată de statistici economice care arătau scăderea încrederii consumatorului, o încetinire treptată a ritmului de creştere în sectorul producţiei manufacturate şi o creştere moderată a pieţei muncii.
În aceeaşi perioadă, preţul petrolului a scăzut sub 70 de dolari barilul, iar cifrele PIB-ului din al doilea trimestru încurajau o serie de investitori.
"Acum, că toată lumea revine la muncă, vom vedea care este impactul real asupra pieţei bursiere al tuturor datelor care au fost prezentate în ultimele zile", a declarat Alexander Paris, economist şi analist de piaţă la Barrington Research, Chicago.

Indicii Nasdaq şi S&P 500 au înregistrat, în august, cea mai bună performanţă lunară, din ianuarie, la fel cum Dow a avut cel mai mare câştig lunar din aprilie.
La sfârşitul săptămânii, bursele americane s-au regrupat, după ce datele pieţei muncii din luna august au susţinut percepţia că economia este suficient de puternică, pentru ca să poată fi susţinută profitabilitatea companiilor.

Săptămâna trecută, media industrială Dow Jones a crescut cu 1,6%, indicele Standard & Poor's 500, cu 1,2%, iar indicele compozit Nasdaq a urcat cu 2,5%.
Indicele Dow are o creştere anuală de 7%, iar indicele S&P 500, de 5%, în timp ce Nasdaq a scăzut cu 0,6%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Săptămâna viitoare, punctele de interes economic vor conţine date referitoare la productivitatea americană din al doilea trimestru, la sectorul serviciilor, în luna august, inventarierea de vânzari şi cartea bej a Federal Reserve, care compilează rapoartele celor 12 bănci federale districtuale referitor la condiţiile economice regionale.
"Va fi o săptămână scurtată, cu funcţionarii care revin din vacanţă, iar accentul va fi pus asupra datelor economice", a declarat Peter Cardillo, şef al strategiei şi analizei de piaţă la SW Bach & Co., New York.
Pieţele financiare ale SUA sunt închise luni pentru sărbătoarea Labor Day. Activităţile vor fi reluate marţi.
Între economişti şi experţi în strategie există o dezbatere referitoare la direcţia în care se îndreaptă economia SUA, încetinire treptată sau recesiune, mai ales după publicarea datelor care arată slăbirea din sectorul imobiliar.
La sfârşitul săptămânii trecute, asociaţia National Association of Realtors a raportat o scădere record a vânzărilor imobiliare, din luna iulie până în prezent.

Acest raport a venit, totuşi, după estimările guvernamentale care arată o creştere a PIB-ului în al doilea trimestru. Creşterea PIB-ului este considerată la o rată anuală de 2,9%, indicând un ritm mai rapid decât fusese estimat. Acesta este considerat un factor care influenţează pozitiv bursele, deoarece o creştere mai mare poate conduce la profituri mai mari.