În comedia clasică a britanicilor de la Monty Python, Life Of Brian, bărbatul cu părul lung interpretat de Eric Idle, îi invită pe ceilalţi bărbaţi crucificaţi lângă el să cânte un cântecel vesel despre partea plină a paharului, aşa că tustrei intonează versule vesele ale “Always look on the bright side of life”. Scena terminală a filmului i-a inspirat pe cercetători. Aceştia argumentează că creierul uman are un mecanism care ne încurajează să ne gândim la partea frumoasă a vieţii chiar şi când ne confruntăm cu gânduri legate de moarte, scrie Newscientist
Shihui Han de la universitatea din Beijing a imaginat împreună cu colegii săi un test pentru reacţia creierului uman la stimuli macabri. Cercetătorii au proiectat pe un ecran, în faţa subiecţilor, cuvinte legate de moarte (cimitir, omor, decapitare, cadavru etc.), dar şi cuvinte negative sau neutre, în timp ce subiecţii erau conectaţi la scannere cerebrale. În urma analizării datelor, cercetătorii au descoperit că procesarea cerebrală a temelor macabre inhibă activitatea zonelor cerebrale care controlează conştiinţa şi expresia emoţională, dar şi o activitate scăzută în centrii care regularizează emoţiile şi prepară răspunsurile la stimuli ameninţători sau neplăcuţi.
“Acest studiu este interesant pentru că analizează conştientizarea morţii – o calitate umană unică”, este de părere Philip Servos, specializat în neuroştiinţă cognitivă la universitatea canadiană Wilfrid Laurier din Waterloo. “Nu este suprinzător că avem abilitatea de a ne suprima emoţiile în acest tip de context”.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M