Creditele relaxate pot fi contractate, de astăzi, şi la ghişeele Băncii Comerciale Române. Este a patra bancă din România care a primit avizul BNR pentru a oferi astfel de împrumuturi. Beneficiile creditelor relaxate le simt, însă, mai ales persoanele care câştigă cel puţin câteva mii de lei pe lună.
Clienţii BCR se pot îndatora până la 65% din venitul familiei. Astfel, o familie în care soţul şi soţia au un salariu mediu pe economie, pot lua acum peste 45.000 de euro, cu 40% mai mult decât puteau săptămâna trecută, când nu se aplicau noile norme de creditare. O familie care câştigă 4.500 de lei poate contracta un credit de până la 135.000 de euro, aproape dublu faţă perioda în care se aplicau vechile norme de creditare. Practic, cu cât venitul este mai mare, cu atât valoarea creditului contractat creşte.
Cei care doresc un credit mai mare, dar nu se încadrează cu veniturile pot apela la ajutorul rudelor şi prietenilor. BCR ia în calcul şi veniturile a până la patru coplătitori, dar care trebuie să locuiasă împreună cu solicitantul.
În ceea ce priveşte avansul de 25% în cazul creditelor ipotecare, deocamdată Banca Comercială Română nu a renunţat la această solicitare. Acest lucru s-ar putea întâmpla spre sfârşitul anului. BCR este a patra banca din România care oferă credite relaxate. Prima a fost Alpha Bank, urmată de BRD şi Volksbank. Gradul de îndatorare diferă de la bancă la bancă.
Credite relaxate şi la BCR
Luni, 25 Iunie 2007 14:21
| Vot: |
0
|
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- BNR vrea să limiteze gradul de îndatorare al clienţilor la 65% din venituri
Sambata, 26 Mai 2007 10:51 - Încă o bancă acordă credite relaxate
Vineri, 01 Iunie 2007 10:15 - BCR va lansa noile credite cu grad de îndatorare de până la 65% până la finalul lunii
Miercuri, 13 Iunie 2007 16:42
Comentariile cititorilor


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Băncile din România cer o nouă evaluare a garanţiilor
Vineri, 21 Noiembrie 2008 18:37Citiţi-vă încă o dată contractul pentru creditul pe care l-aţi luat de la bancă! Poate că aţi sărit un capitol important: cel referitor la garantarea acestuia. Scăderile mari la preţurile apartamentelor şi terenurilor au...
În judeţul Prahova aproape 1.500 de oameni au fost disponibilizaţi
Vineri, 21 Noiembrie 2008 14:53Fiecare zi care trece aduce noi disponibilizări şi în România. Numai în judeţul Prahova, aproape 1.500 de muncitori au fost concediaţi în ultimele două săptămâni. Criza economică se vede cel mai bine în faţa oficiilor de...
S&P a coborât ratingul Ford cu şapte trepte, sub pragul investiţional
Vineri, 21 Noiembrie 2008 14:21Agenţia de rating Standard & Poor's a coborât ratingul producătorului auto american Ford de la "B-" la "CCC+", poziţie situată cu şapte trepte sub pragul investiţiilor recomandate. Motivaţia dată de agenţia de evaluare...
Toyota va disponibiliza 3.000 de angajaţi temporari din Japonia
Vineri, 21 Noiembrie 2008 14:18Toyota Motor, cel mai mare constructor japonez de automobile, a confirmat joi că nu va reînnoi contractele de muncă a 3.000 de angajaţi temporari din Japonia, în încercarea de a-şi adapta forţa de muncă la grava degradare a...
Muncitorii de la ArcelorMittal Hunedoara vor lua, în caz de disponibilizare, 160 de milioane de lei
Vineri, 21 Noiembrie 2008 13:30Sindicaliştii de la ArcelorMittal Hunedoara au reuşit să încheie un nou contract colectiv de muncă prin care, în cazul disponibilizării, vor primi între 140 şi 160 de milioane de lei.
Cele mai CITITE din Economie
- Românii se tem de criza economică, dar încearcă să reducă din efecte cumpărând produse româneşti (1159)
- Muncitorii de la ArcelorMittal Hunedoara vor lua, în caz de disponibilizare, 160 de milioane de lei (798)
- Băncile care schimbă comisioanele vor fi amendate cu până la 50.000 de lei (770)
- Rusia va transfera FMI un miliard de dolari, pentru ajutoare financiare (694)
- Isărescu: Momentul actual este critic în condiţiile crizei financiare (555)
Cele mai VOTATE din Economie
- Băncile care schimbă comisioanele vor fi amendate cu până la 50.000 de lei (1/5)
- Românii se tem de criza economică, dar încearcă să reducă din efecte cumpărând produse româneşti (0,56/5)
Cele mai COMENTATE din Economie
- Românii se tem de criza economică, dar încearcă să reducă din efecte cumpărând produse româneşti (10)
- Băncile care schimbă comisioanele vor fi amendate cu până la 50.000 de lei (6)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Capitala riscă să rămână fără căldură şi apă caldă începând de luni
Vineri, 21 Noiembrie 2008 16:28Capitala riscă să rămână fără căldură de luni. ELCEN anunţă că această situaţie este generată de lipsa banilor pentru plata gazelor primate. La rândul său, ELCEN are nevoie să recupereze contravaloarea energiei termice...
- Gigi Becali: Dacă mai zbura zece minute, acum eram pe altă lume!
- Hillary Clinton va fi viitorul secretar de Stat
- Steaua nu mai sperie pe nimeni: 12 partide fără victorie
- Un interlop a fost reţinut după ce a tras cu arma în mai mulţi poliţişti
- Luni începe campania de vaccinare obligatorie pentru prevenirea cancerului de col uterin. Sunteţi de acord cu această măsură?
- Cod galben: Vreme deosebit de rece şi ninsori abundente în acest weekend
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Handbal: România-Croaţia 26-23, în primul meci al naţionalei lui Radu Voina la Trofeul Carpaţi
Vineri, 21 Noiembrie 2008 23:06Echipa naţională de handbal feminin a României a trecut, astăzi, de reprezentativa similară a Croaţiei, scor 26-23, în primul meci al tricolorelor din cadrul Turneul Carpaţi, care se desfăşoară la Cluj.
- Hillary Clinton va fi viitorul secretar de Stat
- Steaua nu mai sperie pe nimeni: 12 partide fără victorie
- Michael Jackson s-a convertit la islamism şi şi-a schimbat numele în Mikaeel
- Un tânăr timişorean alimenta de la benzinării şi pleca fără să plătească
- Arestul la domiciliu este o nouă prevedere din proiectul Codul de Procedură Penală
- Pentagonul a fost victima unui virus informatic
Trimite-ne mesaje
![]() |
MARTOR ELECTORAL |
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
SUFOCAŢI DE CREDITE |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
Alege MAGNATUL |
Bucureşti 7 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 22.11 | 23.11 |
| Timişoara | 4 °C | 5 °C |
| Arad | 3 °C | 6 °C |
| Bacău | 6 °C | -2 °C |
| Braşov | 1 °C | 7 °C |
| Cluj Napoca | 3 °C | 4 °C |
| Constanţa | 13 °C | 2 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,2591 USD
| 1 EUR | 3,7938 RON |
| 1 USD | 3,013 RON |
| 1 GBP | 4,5132 RON |
| 1 CHF | 2,4678 RON |
| 100 HUF | 1,4248 RON |
| 100 JPY | 3,1684 RON |
| 1 BGN | 1,9397 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia








