Cultul său s-a dezvoltat iar Biserica, atât în Răsărit, cât şi în Apus, i-a consacrat câteva sărbători importante: Soborul Sf. Ioan Botezătorul (7 ianuarie), Naşterea lui Ioan Botezătorul (24 iunie) şi Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul (29 august), potrivit agerpres.ro.
În amintirea tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, Biserica Ortodoxă a rânduit ca ziua de 29 august să fie zi de post aspru.
Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul este ultima mare sărbătoare din anul bisericesc care se încheie pe data de 31 august, pe 1 septembrie începând un nou an bisericesc.
Potrivit tradiţiei, ziua de 29 august este una de post, în care este bine să nu se mănânce pepeni, pentru că forma lor aminteşte de cea a capului.
În satul tradiţional, în această zi nu se foloseşte cuţitul, totul se rupe cu mâna. În popor se vorbeşte şi de un post care ţine "de la cruce până la cruce", un post de două săptămâni, neconsemnat în calendarul creştin, care avea rolul de a-i curăţi pe cei care au săvârşit omoruri sau alte păcate grave. Postitorii mâncau în această zi numai o turtă de grâu sau de mălai.
Credincioşii prăznuiesc Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul
PUBLICAT
Luni, 29 August 2011 06:50
ACTUALIZAT
Luni, 29 August 2011 06:53
SURSA
agerpres.ro
Credincioşii ortodocşi şi catolici sărbătoresc luni Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul, profetul care a descoperit cel dintâi lumii că Iisus este Mesia trimis de Dumnezeu şi care l-a botezat pe acesta în râul Iordan.
Credincioşi merg la biserică şi ţin post negru / FOTO: Grup RC








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M