Câte bordeie, atâtea obiceiuri. În prima zi de Paşte, credincioşii din toate colţurile ţării au respectat cu sfiinţenie obiceiurile moştenite din moşi-strămoşi.

Dacă în unele locuri bărbaţii s-au întrecut în concursuri de ciocnit ouă, în judeţele Alba şi Bistriţa Năsăud toată suflarea satului şi-a dat întâlnire la biserică.

Chiar şi după postul îndelungat de 6 săptămâni, femeile din Ciugud nu îşi permit să mănânce până când nu iau paştele de la biserică. Ele intră în casa Domnului cu un ou roşu în buzunar.

În prima zi de Paşte, credincioşii din Bistriţa Năsăud merg la biserică în haine noi. Oamenii îşi aşteaptă rudele la uşa bisericii să le ureze sărbători fericite în timp ce copiii merg din casă în casă şi adună cât mai multe ouă.

După ce în Vinerea mare au vopsit ouăle, bărbaţii din judeţul Sălaj s-au întrecut să le spargă.

În Moldova, copiii se spală pe faţă cu un ou roşu şi unul alb, iar în apă se pun monede. Asta ca să fie sănătoşi şi să le meargă bine tot anul.

Credincioşii din Bucovina pun în coşul adus la sfinţit seminţe de mac,– pe care le vor arunca în râu pentru a alunga seceta, sare - pentru a aduce belşug în casă, făină - pentru ca recolta de grâu să fie bogată, ceapă şi usturoi - pentru a izgoni insectele.