Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Credeaţi că aţi scăpat de Apocalipsă? Rasputin a prezis SFÂRŞITUL LUMII pe 23 august 2013

În arhiva KGB s-au descoperit documente secrete în care Călugărul Nebun anunţa că lumea se va sfârşi pe 23 august 2013

Rasputin a prezis Apocalipsa 2013
Rasputin a prezis Apocalipsa 2013

Din arhivele KGB, au ieşit recent la lumină 11 pagini ale unui dosar ultrasecret conţinînd scrieri semnate de Rasputin, supranumit „Călugărul Diavolului“. Politologul american David W. Norvalk a descifrat o parte din acestea, descoperind că Rasputin a anticipat mari evenimente din istoria Rusiei şi a omenirii. „În remarcabilul document, Grigori Yefimovich Rasputin a prezis revoluţia bolşevică din 1917 şi asasinarea ţarului Nicolae şi a familiei sale. A anticipat apariţia şi dominaţia lui Hitler, prima aselenizare şi destrămarea URSS-ului“, spune cercetătorul. „Liderii sovietici au ţinut secrete aceste hîrtii pentru că Rasputin nu numai că a prezis apariţia comunismului, dar a anunţat şi sfîrşitul lui“, crede Norvalk.

În 2005 va veni Iisus pe Pămînt

Rasputin credea că în 2001 va fi un val masiv de sinucideri în urma atestării teoriei reîncarnării de către un fizician european. Oamenii vor prefera să moară în speranţa că într-o viaţă viitoare o vor duce mai bine. În 2003 va apărea un virus mortal, scăpat din laboratoarele americane care se va răspîndi cu repeziciune în SUA. Mulţi americani panicaţi vor părăsi acest stat. În final, virusul va fi ţinut sub control. În 2005, vor avea loc schimbări dramatice în clima planetei. Tot atunci va apărea Iisus pe Pămînt, în timpul unei furtuni. În vara lui 2006, un mare monstru dintr-un lac din Scoţia (Loch Ness) îşi va face apariţia şi va face prăpăd pînă cînd va fi înghiţit de foc.

În 2013, un foc va mistui Pămîntul

În 2007, fundamentaliştii islamici vor prelua puterea în Arabia Saudită, Irak şi Kuweit, formînd un singur bloc, opus celui din America. În acelaşi timp, creştinii vor prelua conducerea guvernului din SUA. „Forţele creştine se vor reuni într-o nouă cruciadă împotriva Estului care va dura 7 ani. Un milion de suflete vor pieri într-o singură bătălie numită «Marele Măcel». Va fi cel mai mare carnagiu înregistrat vreodată în istorie. Lumea se va sfîrşi pe 23 August 2013 cînd focul va mistui toate vietăţile, după care, pe planetă va fi o linişte de mormînt“, a tradus cercetătorul. „Este greu de crezut că toate aceste evenimente vor avea loc, dar îngrijorător e faptul că majoritatea lucrurilor anunţate de Rasputin pînă acum s-au adeverit“, constată americanul.

Hoţ de cai

Grigori Efimovici Rasputin s-a născut pe 10 ianuarie 1869 în satul Pokrovskoe din Siberia. Copilul Rasputin avea viziuni divine şi dovedise că are harul de a tămădui bolnavii. Într-o zi, a alunecat împreună cu fratele său, Mihail, în apa rece a rîului Tura. Mihail a murit de pneumonie. Grigori a scăpat ca prin minune. În timpul bolii, el le-a povestit părinţilor că a văzut în vis o doamnă frumoasă, îmbrăcată în albastru şi alb, care i-a poruncit să se însănătoşească. Preotul din sat a stabilit că băiatului i s-a arătat Maica Domnului. Vestea s-a răspîndit cu repeziciune. Adolescentul şi-a cîştigat numele de Rasputin (care înseamnă „dezmăţat“) din cauza comportamentului său sexual imoral. La 30 de ani, era însurat şi avea patru copii. Pentru a scăpa de acuzaţia că ar fi fost hoţ de cai, a fugit din sat la o mănăstire, unde s-a convertit.

Adeptul orgiilor sexuale

A plecat şi de la mănăstire pentru a deveni un „stranink“ (hoinar). A umblat prin toată Rusia, dar şi alte ţări. Călătorea luni de zile fără să se spele şi fără să îşi schimbe hainele. Purta cătuşe de fier pentru a-şi spori chinurile. Aceste pelerinaje l-au purtat pînă la Muntele Athos, în Grecia, şi l-au ajutat să obţină protectori influenţi precum Hermogen, episcopul de Saratov. Rasputin a fost influenţat de o sectă eretică proscrisă, „Khlysty“, care practica flagelarea şi orgiile sexuale. Pe această combinaţie stranie de pietate şi promiscuitate sexuală şi-a fondat întreaga practică religioasă. El credea că acela care comite în mod deliberat păcate trupeşti şi apoi se căieşte amarnic, se va apropia mai mult de Dumnezeu. Pe măsură ce faima lui creştea, avea viziuni din ce în ce mai intense. La un moment dat, i s-a înfăţişat Fecioara Maria, care l-a îndemnat să se ducă la St. Petersburg, pentru a ajuta familia imperială.

În preajma Ţarului

În 1902 a vizitat oraşul Kazan, din apropierea rîului Volga. Aici şi-a format un grup de discipoli, al căror număr creştea rapid, aducîndu-i tot mai multe cunoştinţe în rîndul aristocraţiei. Fără a ţine cont de barba lungă şi murdară sau de deprinderile dubioase de igienă personală, oamenii îl considerau pe Rasputin un „stareţ“ (om sfînt). Cu toate acestea, era aproape analfabet şi avea greutăţi în exprimare. Îşi făcuse intrarea în înalta societate în momentul cînd St. Petersburg era cuprins de o adevărată frenezie pentru misticism şi sex. În 1905, Rasputin a cunoscut un teolog care conducea o academie religioasă şi era confesorul ţarinei Alexandra Feodorovna. Astfel, la 35 de ani, călugărul a fost prezentat la Curte sub protecţia unor înalţi oficiali ai Bisericii. Familia imperială a Rusiei obişnuia să consulte asemenea oameni sfinţi, pentru a afla despre naşterea unui moştenitor de sex bărbătesc pentru tronul Rusiei.

L-a vindecat pe prinţul Alexis

Ţarul Nicolae al II-lea a consemnat în jurnalul său prima întîlnire cu Rasputin, pe data de 14 noiembrie 1905. „Am cunoscut un om al lui Dumnezeu, Grigore, care vine din provincia Tobolsk.“ Bucurîndu-se de mare succes în rîndul doamnelor, Rasputin a făcut o impresie puternică asupra ţarinei Alexandra Feodorovna. Ea a fost pe deplin convinsă de puterile lui miraculoase cînd călugărul a reuşit să îi aline suferinţele şi să îi oprească hemoragia moştenitorului tronului, Alexis Nicolaevici, bolnav de hemofilie. După ce i-a dovedit Alexandrei că are puteri sfinte, Rasputin, devenit în scurtă vreme confidentul şi sfătuitorul ei personal, o vizita la palat în fiecare săptămînă.

Orgii sexuale în băile publice

Pe măsură ce faima lui Rasputin creştea, atrăgea tot mai mulţi adepţi care se ofereau de bunăvoie „să păcătuiască pentru a alunga păcatul“. În intimitatea băilor publice din St. Petersburg se aplica doctrina religioasă a lui Rasputin, aflat în compania aristocratelor şi prostituatelor. Aici îşi derula ritualurile de exorcizare prin bătăi violente aplicate femeilor cu care, ulterior, făcea sex. Una dintre doamnele din înalta societate, Olga Lokhtina, ajunsese să considere că Rasputin era Hristos, iar ea Sfînta Fecioară. Şi-a părăsit soţul şi copiii. Martorii povesteau că Rasputin o bătea cu violenţă, în timp ce ea îl ţinea de penis, strigînd: „Eu sînt mielul tău, iar tu eşti Hristos.“

Bătut de preoţi

În acelaşi timp, creştea şi numărul duşmanilor săi. Principalii oameni politici ai statului au cerut ca poliţia secretă să îl urmărească. Ţarul Nicolae a primit rapoarte care relatau acţiuni dezgustătoare ale lui Rasputin. Guvernanta familiei imperiale a susţinut chiar că Rasputin abuzase de copiii ţarului. Doi dintre foştii susţinători ai lui Rasputin, Illiodor, un călugăr fanatic de dreapta, şi Hermogen, episcopul de Saratov, erau convinşi că Rasputin este însuşi Diavolul întrupat. În 1911, l-au ademenit într-un beci unde l-au acuzat că s-ar fi folosit de puterile diavolului pentru a face minuni şi l-au bătut cu un crucifix. Rasputin i-a povestit totul ţarinei, spunînd că cei doi au încercat să îl ucidă. Clericii au fost exilaţi.

Înjunghiat de o prostituată

Pe 27 iunie 1914, Rasputin s-a întors în satul său din Siberia. A doua zi a primit o telegramă. În timp ce se ducea să trimită răspunsul, a fost atacat sălbatic, cu un cuţit, de Chionia Gusieva, o fostă prostituată, diformă, fără nas, care fusese trimisă de Illiodor să îl ucidă. În timp ce Rasputin se refăcea în spital, ţarul Nicolae îşi mobiliza trupele. Începuse primul război mondial. Reîntors în St. Petersburg, în absenţa ţarului, Rasputin ajunsese chiar să se implice în numirea şi destituirea miniştrilor. Cînd ţarul Nicolae a preluat personal conducerea trupelor ruse, în 1915, Alexandra şi sfetnicul ei, Rasputin, au rămas practic singurii care conduceau guvernul în baza „iluminărilor“ pe care le avea misticul din Siberia.

A prevestit asasinarea familiei imperiale

În decembrie 1916, Rasputin i-a trimis ţarului o scrisoare în care îi prevestea că va fi ucis. Despre criminali, a scris: „Dacă moartea mea va fi pusă la cale de un neam al tău, atunci nimeni din familia ta, nici unul dintre copiii tăi, nici una dintre rudele tale nu va rămîne în viaţă mai mult de doi ani. Cu toţii vor fi ucişi de poporul rus. Şi eu voi fi ucis. Nu mă mai număr printre cei vii. Te rog, te implor, fii puternic! Gîndeşte-te la familia ta binecuvîntată!“. 23 de zile mai tîrziu, Rasputin a fost ucis de rudele ţarului Nicolae al II-lea.

Imun la cianură

La vremea cînd a făcut profeţia cutremurătoare, Rasputin ajunsese să îl cunoască pe prinţul Felix Iusupov, soţul bisexual al Irinei, nepoata ţarului. Iusupov dorea ca Rasputin să moară. La fel şi vărul ţarului, Marele Duce Dimitri Pavlovici, şi politicianul Vladimir Purişkevici. Împreună, cei trei au pus la cale uciderea lui Rasputin. În seara zilei de 16 decembrie 1916, Rasputin a fost invitat de Iusupov la palatul Moika, sub pretextul că Irina, despre care se spunea că era cea mai frumoasă femeie din St. Petersburg, dorea să îl cunoască. Bărbaţii l-au îmbiat pe Rasputin cu vin şi prăjituri presărate cu cianură. Spre uimirea conspiratorilor, Rasputin părea imun la otravă. Cuprins de disperare, Iusupov şi-a scos pistolul şi l-a împuşcat pe Rasputin.

A murit înecat

În mod miraculos, Rasputin a reuşit să se tîrască pînă în curtea palatului, unde Purişkevici şi Pavlovici tocmai se pregăteau de plecare. Purişkevici l-a împuşcat încă o dată pe Rasputin, apoi cei doi l-au bătut cu bîtele şi l-au legat înainte de a-l arunca în Neva. Două zile mai tîrziu, cînd cadavrul a fost descoperit, autopsia a dezvăluit că în plămînii lui Rasputin se afla apă, deci era încă în viaţă atunci cînd a fost aruncat în rîu. Vestea morţii lui Rasputin a fost sărbătorită, iar ucigaşii său au fost consideraţi nişte eroi care au salvat Rusia de sub puterea Alexandrei şi a călugărului nebun Rasputin. Cadavrul lui Rasputin a fost exhumat şi incinerat de mulţimea dezlănţuită, în timpul revoluţiei ruse din februarie 1917.

Romanovii au fost executaţi

Nicolae i-a trimis în exil pe ucigaşii lui Rasputin. Ironia a făcut însă că această pedeapsă i-a salvat, de fapt, pentru că astfel au scăpat de revoluţionarii bolşevici, care i-ar fi închis şi apoi asasinat. La zece săptămîni după moartea lui Rasputin, Revoluţia Rusă din 1917 a răsturnat ultima dinastie a Romanovilor. După mai puţin de doi ani, Nicolae inclusiv cei 4 copii şi doctorul casei, au fost executaţi în Siberia, din ordinul lui Lenin de un grup de evrei ruşi şi prizonieri de război unguri trecuţi la comunism.

„Simt că voi părăsi această viaţă înainte de 1 ianuarie. Dacă voi fi ucis de asasini de rînd, şi în mod special de fraţii mei ţăranii ruşi, tu, ţarul Rusiei, nu trebuie să te temi de nimic pentru copiii tăi, ei vor domni sute de ani în Rusia. Dar dacă voi fi omorît de boieri, nobili şi dacă ei îmi vor vărsa sîngele, mîinile lor vor rămîne mînjite cu sîngele meu, pentru 25 de ani şi ei nu-şi vor spăla mîinile de sîngele meu. Ei vor părăsi Rusia. Fraţii îşi vor ucide fraţii, şi se vor ucide şi se vor urî şi pentru 25 de ani nu vor fi nobili în ţară. Ţar al pămîntului Rusiei, dacă vei auzi sunetul clopotului care îţi va spune că Grigori a fost ucis, trebuie să ştii asta: dacă rudele tale mi-au provocat moartea, atunci nimeni din familia ta, adică nici unul dintre copii tăi sau dintre rudele tale nu vor mai rămîne în viaţă pentru mai mult de doi ani. Vor fi ucişi de poporul rus. “
Rasputin - fragment de scrisoare

Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK şi TWITTER!

MONDONEWS.RO
COSMOPOLITAN | ECUISINE
ecuisine.ro
Penne cu sos pesto si rosii
STIRI | REALITATEA.NET
26 August, 12:05
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
Joburi
CELE MAI COMENTATE ŞTIRI
REALITATEA.NET foloseste cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigarii implică acceptarea lor. Află mai multe. X
Urmărește-ne

Urmărește REALITATEA.NET