Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Creatorul de chupacabre a fost descoperit: are opt picioare

Măsoară doar o jumătate de milimetru, abia dacă e cât o gâză, suge şi sângele oamenilor, dar pe aceştia nu-i omoară, îi lasă doar fără păr şi cu nişte mâncărimi îngrozitoare.

Semnalmentele unei chupacabre in toata lumea sunt: sunt chele, cu fata umflata, colti lungi si sug sangele animalelor
Semnalmentele unei chupacabre in toata lumea sunt: sunt chele, cu fata umflata, colti lungi si sug sangele animalelor / FOTO: livescience.com

Primele relatări despre chupacabra, creatura care sugea sângele animalelor până se scurgea ultima picătură de viaţă din ele au apărut în Puerto Rico, în 1995, şi o zugrăveau drept cheală, cu colţi lungi, patru picioare şi ţepi pe spinare. Ulterior, ţepii de pe spinare au dispărut din poveşti, iar chupacabrele au căpătat peste tot în lume, inclusiv în Mexic, o imagine standard, care a rămas neschimbată până în ziua de azi: foarte urâte, fără păr, cu faţa umflată, colţi mari şi o sete, devastatoare ca o molimă, de sânge.

Livescience.com publică însă în ediţia sa de luni cine este de fapt creatorul de chupacabre, descoperirea biologului evoluţionist Barry O'Connor de la Universitatea Michigan: un vechi şi ultracunoscut duşman al omului, păcătoasa râie. Îşi face bârlog în piele şi de acolo începe să sugă şi să sape. Oamenii mai scapă cum mai scapă însă de ea, după nişte scărpinături de neuitat, căci au o lungă istorie de luptă cu insectele şi, de cele mai multe ori, au învăţat cum să le facă faţă, însă cu câinii sau cu pisicile, plus coioţii sau ratonii, e altă poveste. Pe aceştia râia îi  chinuie de moarte şi-i transformă în nişte monştri: nu doar pentru că-i cheleşte complet şi le dă mâncărimi îngrozitoare, dar le face feţele să se umfle, colţii să crească şi-i slăbeşte într-atât că ajung să atace orice animal ca să-i sugă sângele şi să mai prindă ceva puteri.

Chupacabrele sunt de fapt, cel mai adesea, coioţii bolnavi de râie, spune biologul de la Universitatea Michigan, iar dovezile că ceea ce a descoperit el este adevărat se adună din toată lumea: cadavre de animale fără păr cu toate semnalmentele unei chupacabre, catalogate de altfel de către localnici drept chupacabre, s-au dovedit la analiză că toate au suferit, până la moarte de râie.  









print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro