Off road pe un drum ca de ţară. Asta fac şoferii care se încumetă să meargă pe DJ 205 C şi nu pentru că le place adrenalina, ci pentru că drumul arată ca un teren accidentat. Oamenii spun că drumul nu a mai fost reabilitat de ani buni şi sunt nevoiţi să treacă cu maşinile prin gropi în care intră cu totul. De multe ori, din cauza bălţilor, şoferii spun că maşinile se strică şi rămân în drum. "Ne-am rupt maşinile aici. E dezastru. Ocoleşti o groapă şi dai în alta şi te răstorni. Am făcut două explozii de cauciucuri într-o zi aici," spune un şofer.
Viceprimarul comunei Vîrteşcoiu recunoaşte că "undeva este o groapă de aproape un metru adâncime unde la orice cantitate oricât de mică de precipitaţii se adună şi este greu de trecut." Edilul spune însă că nu poate face nimic pentru că este drum judeţean.
De cealaltă parte, reprezentanţii Consiliului Judeţean Vrancea spun că s-a întocmit documentaţia tehnică şi au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea drumului cu o lungime de 10 kilometri, însă investiţia nu poate începe din lipsa fondurilor.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M