Margareta Pâslaru petrece sărbătorile "potrivit tradiţiei, în familie", cântăreaţa declarând, pentru MEDIAFAX, că fiecare Crăciun are un farmec aparte, este magic. Margareta Pâslaru îşi aminteşte cu drag de sărbătorile petrecute în familie, aşa cum o cere tradiţia. Mereu, pentru Margareta Pâslaru sărbătorile sunt unice şi au un farmec aparte.
"Fiecare Crăciun are un farmec aparte, o altă trăire, a alege doar unul ca fiind «cel mai frumos» ar nedreptăţi celelalte seri magice", a spus cântăreaţa.
Draga Olteanu Matei stă în bucătărie
Draga Olteanu Matei îşi petrece sărbătorile la munte, alături de cei dragi, actriţa declarând, pentru MEDIAFAX, că, pentru ea, Crăciunul a fost mereu "o perioadă superbă". Chiar dacă anul acesta, Draga Olteanu Matei nu găteşte de Crăciun, actriţa mărturiseşte că îi place să experimenteze de sărbători tot felul de reţete. "Anul acesta aştept să mă surprindă cei de aici, de la munte", a spus Draga Olteanu Matei. Când vine vorba de gătit, actriţa precizează că se bazează pe ideile de moment. "Întotdeauna gătesc tot felul de reţete, depinde de ce mă inspiră", a spus Draga Olteanu Matei. Din pasiunea sa pentru gătit a luat naştere audiobook-ul "Golătatea înconjură, iar foamea dă de-a dreptul", lansat în anul 2008 şi care cuprinde o colecţie de reţete în versuri şi în proză, pe care cunoscuta actriţă le-a cules, scris şi povestit şi care au fost editate de Humanitas Multimedia.
Cristi Puiu recomandă filme
Regizorul Cristi Puiu îşi aminteşte cu bucurie de sărbătorile de iarnă ale copilăriei sale, declarând pentru MEDIAFAX că, pentru el, Crăciunul înseamnă "mirosul de portocale, cu mirosul de brad şi cu mirosul de ciocolată".
"La mine, lucrurile sunt foarte simple. Pentru mine, Crăciunul înseamnă mirosul de portocale, cu mirosul de brad şi cu mirosul de ciocolată. Noi suntem doi fraţi şi o soră şi întotdeauna sub brad erau pentru noi pungi cu chestii colorate, cu portocale şi ciocolată. Chiar în toiul verii, combinaţia asta de mirosuri, portocale, ciocolată, brad, trezeşte în mine amintirea Crăciunului", spune Cristi Puiu.
"Şi era extraordinar, pentru că la fiecare Crăciun primeam cadouri din cel puţin trei surse. În afară de cadourile de sub bradul nostru, primeam şi cadouri la maică-mea la şcoală, unde tot timpul se făcea un pom de Crăciun pentru copiii profesorilor şi educatorilor, şi la taică-miu la spital la fel. Şi mai primeam şi din Berceni, de la mamaia şi de la tataia. Era o minune de Crăciun, era ceva extraordinar pentru noi", îşi aminteşte regizorul.
Totodată, Cristi Puiu spune că, la un moment dat, când avea 9-10 ani, a primit un cadou care "l-a enervat foarte tare", un album de Tintoretto. "Habar n-aveam cine este Tintoretto. L-am deschis, am aflat că este un pictor veneţian, dar nu mi-a plăcut deloc. Mi s-a părut un cadou greşit. Nu înţelegeam de ce am primit cadoul ăsta", a spus Cristi Puiu. Însă mai târziu, la vârsta de 29 de ani, când a văzut la Veneţia lucrările lui Tintoretto, Cristi Puiu şi-a schimbat părerea despre pictorul veneţian. "Cadoul pe care-l primisem la 9-10 ani a căpătat sens 20 de ani mai târziu", îşi aminteşte Cristi Puiu.
În ceea ce priveşte darurile primite în ultimii ani de Crăciun, Cristi Puiu spune că nu primeşte filme, dar sunt DVD-uri cu filme pe care şi le face singur cadou. "Acum mi-am făcut cadou un film pe care-l căutam de mult - «Indagine su un cittadino al di sopra di ogni sospetto/ Investigation of a Citizen Above Suspicion», al lui Elio Petri, dar nu are legătură cu Crăciunul. Este un film foarte greu de găsit. Era promis de câţiva ani pe Amazon, însă abia acum a ieşit (pe DVD, n.r.). Acum a ieşit şi mi l-am comandat", a mai spus Cristi Puiu. "Indagine su un cittadino al di sopra di ogni sospetto" a fost lansat în 1970 şi a câştigat premiul Oscar pentru "cel mai bun film într-o limbă străină".
Pe de altă parte, Cristi Puiu spune că în spatele opţiunilor de sărbători sunt în general tot felul de strategii de marketing. "Spre exemplu, de fiecare dată de Crăciun găsim peste tot «It's a Wonderful Life» al lui Frank Capra. E imposibil să nu îl găseşti. Este filmul de excelenţă. Sigur el va fi difuzat de cel puţin o televiziune. Cum de Paşte sunt tot felul de filme despre crucificare, ba cel al lui Mel Gibson («Patimile lui Hristos», n.r.), ba cel al lui Zeffirelli («Iisus din Nazaret», n.r.). Nu mi se pare că este ok să împarţi cinema-ul pe sezoane. Este o greşeală. Dar cumva, chiar dacă nu mă simt foarte confortabil cu filmele de sezon, îmi place Capra şi îmi place «It's a Wonderful Life»", a mai spus Cristi Puiu.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M