"Nu-l suspectez că are vreun parti-pris cu vreo echipă, însă nu mai poate conduce. A dat în mintea copiilor, râde pe la televizor, la el totul e o băşcălie, iar arbitrii îşi fac de cap şi el nu ia nici o măsură. A ţipat un pic Paszkany la el şi imediat i-a dat arbitrii despre care ştia sigur că sunt pe filiera CFR. Cu Radu Petrescu, Balaj şi Haţegan, CFR a câştigat 7 puncte nemeritate în acest final. A ţipat Paszkany la el şi, fricos cum e, a zis să-i facă pe plac", a tunat Gigi Becali, conform Gazetei Sporturilor.
Şi Ioan Becali, bun prieten cu Ion Crăciunescu, l-a avertizat pe şeful CCA: "Trebuie să accepte în retur arbitri străini pentru că altfel nu se mai poate. Apoi, se duce şi face analiza arbitrajelor doar la un post, care e condus de unul care e prieten cu Paszkany şi amândoi fac parte din marea familie a ungurilor. Nu e normal să facă aşa ceva, el e şeful CCA, să facă analiza într-o conferinţă de presă la un televizor, unde poate să pună toate imaginile", a spus Ioan Becali la GSP TV.
Zoltan Teszari e acţionarul principal al RCS&RDS, care deţine postul Digi Sport, unde Ion Crăciunescu e colaborator permanent.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M