Dezvăluire de senzaţie a jurnaliştilor de la Cotidianul. Aceştia au intrat în posesia unei înregistrări care arată cum erau negociate şi împărţite comisioanele plătite de firmele care aveau contracte cu statul român şi care vroiau să le prelungească.

Este vorba despre o conversaţie de 27 de minute purtată de fostul secretar de stat din guvernul Năstase, Liana Iacob, cu reprezentantul în România al firmei EDF Marco Maximilian Katz, principalul operator al duty-free-urilor de la Aeroportul Henri Coandă.

Potrivit jurnaliştilor de la Cotidianul, fostul secretar de stat şi reprezentantul EDF s-au întâlnit în octombrie 2001. Ziariştii spun că discuţia ar fi avut loc la trei luni după ce fostul şef al cabinetului Năstase, Sorin Teşu, s-ar fi întâlnit cu patronul firmei şi i-ar fi cerut 2,5 milioane de dolari pentru prelungirea contractelor de exploatare a magazinelor duty-free.

Din înregistrare rezultă că Liana iacob încerca să îl convingă pe reprezentantul EDF să plătească banii ceruţi de Teşu, din care 95 la suta ar fi urmat să ajungă la Adrian Năstase.

Liana Iacob a amintit, în discuţie, şi de întâlnirea dintre Teşu şi patronul EDF, cel de la care a pornit scandalul mitei pentru duty-free-uri.

Înregistrarea conversaţiei a fost depusă joi, la DNA, ca probă, după ce oficialii firmei au cerut redeschiderea dosarului în care procurorii anticorupţie au dat de două ori soluţia de neînceperea a urmăririi penale.

Magazinele de la Aeroportul Henri Coandă mai fac subiectul unui proces pe care firma EDF l-a intentat guvernului României în 2005. Oficialii companiei cer 120 de milioane de dolari despăgubiri pentru blocarea afacerilor din România. Audierile în acest proces încep pe 5 mai.

Printre martorii citaţi se numără fostul şef al cabinetului Năstase, Sorin Teşu, fostul secretar de stat Liana Iacob şi fostul ministru al Transporturilor Miron Mitrea.

"Există confirmări oficiale din partea a doi dintre participanţi, Marco Maximilian Katz, care a recunoscut, şi Liana Iacob, care nu infirmă cele spuse. Nu există niciun motiv să ne îndoim de autenticitate (...) Nu e de mirare că în locuri în care se află înalţi demnitari există dispozitive de înregistrare", a declarat Cătălin Prisacariu, şef departament Investigaţii Caţavencu.

Întreaga înregistrare poate fi ascultată pe site-ul www.cotidianul.ro