Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Costul lucrărilor la cele 102 şcoli BEI din Capitală a crescut cu 25 de mil euro

BEI finanţează lucrările la cele 102 şcoli cu 112,2 milioane euro, iar Primăria cu 141 milioane euro. Banii de la BEI trebuie să fie extraşi până pe 31 decembrie 2011, iar lucrările finalizate până pe 30 iunie 2012.

Costul lucrărilor la cele 102 şcoli BEI din Capitală a crescut cu 25 de milioane de euro
Costul lucrărilor la cele 102 şcoli BEI din Capitală a crescut cu 25 de milioane de euro / FOTO: Grup RC

Costul lucrărilor de reabilitare, renovare şi consolidare la cele 102 şcoli bucureştene cuprinse în programul de împrumut pe care BEI (Bancă Europeană de Investiţii) l-a încheiat cu Primăria Capitalei a crescut cu 25 milioane euro, se arată într-un proiect de hotarâre al Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

Mai exact, costurile au crescut de la 214,8 milioane euro la 239,65 milioane euro, sume fără TVA. Potrivit raportului de specialitate, creşterea costurilor este justificată de nevoia de lucrări suplimentare descoperite după operaţiile de decopertare şi demolare, de modificările de soluţii, precum şi de apariţia unei cantităţi suplimentare de lucrări.

Modificările de soluţii au constat în lucrări de finisaje, învelitori, vopsitorie, utilităţi şi racorduri. Cantităţile suplimentare de lucrări se referă la consolidări de pereţi, spargeri de ziduri şi spargeri de betoane.

Potrivit datelor din proiectul CGMB, BEI finanţează lucrările la cele 102 şcoli cu 112,2 milioane euro, iar Primăria cu 141 milioane euro. Banii de la BEI trebuie să fie extraşi până pe 31 decembrie 2011, iar lucrările finalizate până pe 30 iunie 2012.

În urmă cu o săptămână, primarul general al Capitalei Sorin Oprescu a declarat că şcolile din programul BEI vor fi finalizate până în 2011. "Când am preluat mandatul erau doar cinci şcoli terminate. În prezent 89 sunt în lucru, dintre aceste aproape 40 terminate. În momentul de faţă ultimele 18 şcoli, la care lucrările au fost blocate din cauza unui litigiu, intră în licitaţie de execuţie", a explicat primarul.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro