Costică Argint a fost adus în România. În aprilie, autorităţile italiene au informat Ministerul Justiţiei că au dispus extrădarea în România a lui Costică Argint, pentru executarea pedepsei de trei ani şi şase luni de închisoare, aplicată pentru scandal.
Cererea de extrădare a lui Costică Argint, însoţită de documentele justificative, a fost transmisă de Ministerul Justiţiei român, în 19 martie 2008, Ministerului Justiţiei din Republica Italiană. Cererea de extrădare a fost înaintată după efectuarea controlului de regularitate şi a fost formulată în baza deciziei din 4 martie 2008 a Tribunalului Vrancea.
Costică Argint (53 de ani), originar din Focşani, a fost arestat de autorităţile italiene de la Tivoli, potrivit Poliţiei Române. În aprilie 1997, Argint a fost cercetat pentru ultraj contra bunelor moravuri, după ce ar fi intrat într-un bar din comuna vrânceană Găgeşti, ar fi distrus mai multe bunuri şi ar fi rănit grav două persoane, spuneau surse din poliţie.
În acelaşi an, în timpul procesului, bărbatul ar fi fugit din ţară în Italia. În 2006, Costică Argint a reuşit să obţină statutul de azilant politic în Italia.
Lider al Asociaţiei romilor refugiaţi politici din Italia, Costică Argint a devenit cunoscut după ce a apărut alături de fostul ministru de Externe Adrian Cioroianu şi de fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, în cursul unei vizite a acestora la Roma. Vizita a avut loc după ce românul Romulus Mailat a fost acuzat, în 2007, de uciderea unei italience.
Costică Argint a fost adus în ţară
PUBLICAT
Marţi, 26 Octombrie 2010 08:45
ACTUALIZAT
Marţi, 26 Octombrie 2010 20:05
SURSA
REALITATEA.NET
Costică Argint, condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare pentru ultraj contra bunelor moravuri şi arestat în decembrie 2009 de autorităţile italiene, care apoi au aprobat extrădarea lui către România, a fost adus în ţară de o escortă a Poliţiei Române, cu o cursă de la Roma.
Costică Argint a fost condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare pentru ultraj contra bunelor moravuri / FOTO: Grup RC








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M