Un campionat e un exerciţiu important de autohipnoză. Numai ignoranţii cred că e doar un prilej de mers în cârciumi cu plasme sau de socializat excesiv în piaţă.
Recunosc, am consumat fotbal şi la terasă şi nu e rău. În fond, te întâlneşti cu prietenii. Dar sunt genul maniac care preferă să stea cu capul băgat în televizor şi să guste fără rest reluări, atacuri decisive sau chiar un meci slab cu mingi lungi trimise pe un teren îmbibat cu apă. Fotbalul nu se consumă într-un singur fel, aşa cum vor să impună marii sponsori. Nici o marcă de bere sau de răcoritoare nu a avut tupeul să facă o reclamă şi pentru maniacii ca mine. Publicitatea se face pentru mase, ştiu, dar sportul ăsta pierde foarte mult din cauza imaginii impuse de câţiva creativi fără curaj în faţa clienţilor.
Nu mai suport canapeaua plină de băieţi burtoşi sau barul umplut până la refuz de halbe cu guler. E şi asta o realitate, dar a devenit o realitate tiranică. Din experienţa personală, fotbal înseamnă mult mai mult.
