Adrian Năstase şi ferma sa de la Cornu au devenit sursă de inspiraţie pentru jocurile care circulă pe Internet. "Panică la conacul lui Năstase din comuna Cornu! La ora 10 şi 45 de minute a fost depistat virusul H2 al gripei aviare acute nebune." Acesta este mesajul de întâmpinare al jocului care îl are ca protagonist virtual pe deputatul PSD.

Regula jocului este simplă. Adrian Năstase, deghizat în vânător, trebuie să îşi apere conacul de găinile gripate. El este dotat cu o puşcă şi trebuie să îşi pună în valoare calităţile de bun vânător.