"Oana (n.r. - Zăvoranu) va candida şi sunt convins că va intra în Camera Deputaţilor. Este nevoie de tineri patrioţi şi cu frica lui Dumnezeu şi Oana are toate aceste calităţi. Îşi vede de treaba ei, de familia ei", a declarat Corneliu Vadim Tudor. "Va candida la deputaţi, dar vom analiza dacă se votează în sistemul uninominal dacă îi convine la un colegiu din Bucureşti sau în altă parte. O bună parte a tineretului o să voteze un om atât de plăcut şi cu mult bun-simţ", a mai precizat preşedintele PRM.
Oana Zăvoranu, Querida din telenovela "Numai iubirea", a aderat la PRM, anul trecut, la mijlocul lunii noiembrie. Oana Zăvoranu completează lista de figuri "artistice" a Partidului România Mare. Formaţiunea politică s-a făcut remarcată la alegerile din anul 2000 prin promovarea în Parlament a cântăreţilor de muzică populară Irina Loghin şi Ion Dolănescu.
Presa scria recent de faptul că Oana Zăvoranu l-a abandonat pe Vadim Tudor pentru că nu mai vrea să îşi pună numele alături de sigla PRM. Informaţia a fost furnizată de Daniela Buruiană, fost deputat PRM.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M