Europarlamentarul PRM Corneliu Vadim Tudor tună şi fulgeră împotriva prefectului Capitalei, Mihai Cristian Atanasoaei, cel care a înaintat către Parlament o iniţiativă legislativă care prevede, printre altele, eutanasierea câinilor fără stăpân. Cunoscut ca fiind un apărător al drepturilor animalelor, Vadim Tudor spune că îl va da în judecată pe Atănăsoaiei şi că nu se va opri aici.
“Să-l eutanasieze pe Băsescu mai bine. Eu am susţinut un discurs în Parlamentul European pe această temă, există o lege, legea fostului senator PRM Marius Marinescu pe care nu o respectă. Eu îl voi da în judecată pe prefectul ăsta. Ce e Bucureştiul, sat fără câini? Aşa e când e ţara condusă de un hingher. Când a venit Băsescu primar, în primul lui mandat a omorât 70.000 de câini. O să-l bată Dumnezeu şi nu o să apuce sfârşitul anului. Ce-a făcut partidul ăsta, PDL? Nu a făcut nimic. Fură şi omoară. Prefectul ăsta nu e de capul lui. Sunt o grămadă de asociaţii de apărare a drepturilor animalelor. Ce vor face, îi vor măcelări sub ochii copiiilor, îi vor uda cu apă şi apoi îi vor curenta?”, spune preşedintele PRM pentru REALITATEA.NET.
Vadim Tudor ameninţă şi că săptămâna viitoare va organiza un miting cu toate vedetele care iubesc animalele în faţa Prefecturii.
Corneliu Vadim Tudor: Să-l eutanasieze pe Băsescu
PUBLICAT
Marţi, 27 Aprilie 2010 12:15
ACTUALIZAT
Marţi, 27 Aprilie 2010 12:26
SURSA
REALITATEA.NET
AUTOR
Dan Duca
Propunerea prefectului Capitalei de a eutanasia câinii fără stăpân l-a înfuriat pe preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor.
Citeşte totul despre:
Corneliu Vadim Tudor, eutanasiere câini, prefectul capitalei, PRM, Traian Băsescu
Corneliu Vadim Tudor spune că îl va da în judecată pe prefectul care vrea să eutanasieze câinii / FOTO: Grup RC








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M