Corneliu Vadim Tudor: "Băsescu, întoarce-te la poporul român, că-ţi iau ăştia gâtul, băiete!"
Acesta este sfatul pe care liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, i l-a transmis preşedintelui Traian Băsescu în cadrul emisiunii "Realitatea te priveşte". Preşedintele PRM a mai declarat că este sigur că viitorul premier al României va fi Theodor Stolojan, dar că preşedintele Băsescu va fi suspendat înainte să îl "numească".
VIDEO: CV Tudor despre cum va fi suspendat T Băsescu înainte să îl instaleze pe Stolojan ca prim-ministru
"Planul de care ştiu eu din interiorul vieţii politice este să-l suspende. Dan Voiculescu va fi preşedintele Senatului, îl suspendă pe Băsescu şi, ca al doilea om în stat, îi preia prerogativele şi îl numeşte pe Geoană prim-ministru, iar în 2009 candidează la preşedinţie cu Adrian Năstase sau cu Sorin Oprescu", a afirmat senatorul PRM Corneliu Vadim Tudor.
Referindu-se la Traian Băsescu, el a continuat: "Nu-l ajută capul pe băiatul ăsta, îl lasă nervii. El nu are pregătire de om politic, a fost marinar. Nu sunt supărat pe el, mi-e milă de el. Ăştia pe mine nu mă pot termina, încearcă de 18 ani să mă termine, dar eu i-am spulberat ca pe făina orbului. Dar pe el îl termină, că e singur".
Pentru a evita suspendarea, liderul PRM are şi un sfat pentru preşedintele Băsescu:"Întoarce-te la poporul român, că îţi iau ăştia gâtul, băiete!".
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 






FUNERALIILE LUI WHITNEY HOUSTON: Acum se...
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie
Reporterii Realităţii: Lacrimi din România...
S-a întâlnit Eisenhower cu extraterestrii?








Feedback

