Antrenorul lui Dinamo, Cornel Ţălnar, a declarat la conferinţa de presă de la finalul paridei câştigate în faţa Stelei, scor 2-1, că Dinamo nu a vrut nici să îi fure titlul Stelei nici să ajute CFR-ul, ci doar să demonstreze că are onoare.
"Am promis că îi batem şi am promis asta pentru că Dinamo în ultimele patru meciuri am jucat foarte bine. Nu am vrut să luăm titlul Stelei, ne-am făcut doar datoria. Campionatul încă se joacă. M-a deranjat că au apărut suspiciuni de blat, am vrut să demonstrăm că Dinamo joacă doar pe teren. Când câştigi cu Steaua, e ca şi cum ai câştiga două campionate. Dinamo a jucat un fotbal de calitate şi cred că dacă la 2-0 mai înscriam două goluri nu se supara nimeni. Am luat un gol dintr-o greşeala, dintr-o fază fixă. Felicit toată echipa şi suporterii, care astăzi au dat dovada de o daruire exemplară. Am vrut să le daruim această victorie. Dacă cei de la CFR vor să ne mulţumească, mă bucur. Dinamo este cea mai bună echipă din România", a declarat Cornel Ţălnar.
Cornel Ţălnar: Când câştigi cu Steaua, e ca şi cum ai câştiga două campionate
PUBLICAT
Duminică, 4 Mai 2008 20:07
ACTUALIZAT
Duminică, 4 Mai 2008 20:07
SURSA
Realitatea TV
Fotbal intern








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M