Blogosfera românului e ca un sat fără câini, în care casele sunt lăsate intenţionat cu porţile larg deschise şi perdelele trase la o parte, ca să-ţi poţi băga capul în intimitatea proprietarilor de blog şi să comentezi extaziat, să te zvârcoleşti de invidie, să înjuri cu sete aşa cum nu ţi-ai înjurat duşmanul nici în ziua în care ţi-a sedus nevasta, să-ţi dai cu părerea în chestii la care nu visai să te pricepi nici mort şi să-ţi pierzi bunătate de timp, de picături de timp din viaţa ta, pe care n-o să tţ-o dea înapoi niciun blogar.

Citeşte mai mult în Gardianul