Inima bolnavă a lui Cornel Dinu este aproape de Dinamo chiar şi din spital. Administrator delegat cu prerogative de director tehnic, Mister supervizează antrenamentele dinamoviştilor dintr-un balcon al Spitalului de Urgenţă Floreasca şi aşteaptă permisiunea medicilor pentru a putea vorbi cu antrenorul principal Liviu Ciobotariu.
Din acelaşi balcon, Dinu va privi şi partida cu NK Varazdin, programată joi, la ora 21.00, în prima manşă a turului trei preliminar al Europa League.
"Este greu să spun că situaţia lui Cornel Dinu este bună. Starea lui este stabilă, din punct de vedere medical, îmbunătăţită faţă de săptămâna trecută. Sunt convins că mâine seară (joi, n.r.), dacă medicii îi vor permite, el fiind un om care ştie să gestioneze stările emoţionale, va putea să transmită antrenorului Liviu Ciobotariu observaţiile referitoare la meci. Dinu este o fire tenace, chiar dacă uneori se mai fandoseşte", a declarat preşedintele CA al FC Dinamo, nicolae Badea, într-o conferinţă de presă.
Cornel Dinu este internat de pe 19 iulie în Clinica de Chirurgie cardiovasculară a Spitalului de Urgenţă Floreasca, după ce a suferit un infarct miocardic acut. După stabilirea diagnosticului, lui Cornel Dinu i-a fost montat, provizoriu, un stent, urmând ca în viitorul apropiat, după ce zona afectată de infarct va fi bine delimitată, el să fie supus unei operaţii pe cord deschis, pentru bypass.
Cornel Dinu, cu inima bolnavă, dar tot aproape de Dinamo
PUBLICAT
Miercuri, 27 Iulie 2011 13:38
ACTUALIZAT
Miercuri, 27 Iulie 2011 13:38
SURSA
REALITATEA.NET
În aşteptarea bypass-ului care îi va face inima să funcţioneze mai bine, după ce în urmă cu mai bine de o săptămână a suferit un infarct miocardic acut, Cornel Dinu rămâne aproape de Dinamo. Nu din iarbă, cum şi-ar fi dorit, ci chiar şi din balconul Spitalului de Urgenţă Floreasca, unde este internat.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M