Corina Dumitrescu, propunerea PSD pentru portofoliul Justiţiei, a fost respinsă de PD-L
Negocierile privind desemnarea noului ministru al Justiţiei au intrat deocamdată în impas, pesediştii respingând nominalizarea lui Mihai Selegean în favoarea Corinei Dumitrescu, soţia unui parlamentar PSD, provenit de la PD, variantă pe care reprezentanţii PDL o consideră inacceptabilă.
Mircea Geoană: Mihai Selejean nu va fi ministru al justiţiei
Pesediştii au încearcat să impună în cadrul negocierilor de vineri pe Corina Dumitrescu, rector la Universitatea "Dimitrie Cantemir".
Însă democrat-liberalii susţin că
aceasta nu îndeplineşte criteriul independenţei, deoarece este soţia
senatorului PSD Cristian Dumitrescu, senator care a fost membru PD
înainte de a se înscrie în PSD, părăsind tabăra democraţilor în
momentul în care Traian Băsescu a preluat preşedinţia PD.
"Despre ce fel de independenţă a ministrului Justiţiei mai poate fi
vorba în cazul soţiei unui senator PSD? Negocierile sunt foarte
delicate, dar trebuie să fim rezonabili", a declarat vicepreşedintele PD-L Valeriu Stoica.
Potrivit înţelegerii dintre PDL şi PSD, preşedintele Băsescu este cel care alege un ministru al Justiţiei, cu condiţia ca el să fie independent şi să fie acceptat de ambele partide.
Liderul PSD Mircea Geoană a declarat joi noaptea, la finalul şedinţei conducerii PSD, că la Ministerul Justiţiei va fi "un independent convenit de ambele părţi", iar alţi reprezentanţi social-democraţi au susţinut că varianta Mihai Selegean, care a fost propusă de PDL, a fost respinsă.
Mihai Selegean este fost director al Institutului Naţional al Magistraturii, numit de CSM în timpul mandatul Monicăi Macovei. Potrivit unor surse social-democrate, printre cei sprijiniţi de PSD pentru portofoliul Justiţiei se numără Gheorghe Buta (care ar fi putut deveni preşedinte al Înaltei Curţi pe vremea Rodicăi Stănoiu şi a lui Ion Iliescu), Corina Dumitrescu (soţia unui membru PSD, fost PD, Cristian Dumitrescu) şi Corneliu Bârsan, judecător CEDO de pe vremea lui Ion Iliescu.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 






FUNERALIILE LUI WHITNEY HOUSTON: Acum se...
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie
Reporterii Realităţii: Lacrimi din România...
S-a întâlnit Eisenhower cu extraterestrii?








Feedback

