Corina Creţu îi cere demisia lui Lăzăroiu: Dovedeşte dispreţ faţă de oameni
Europarlamentarul Corina Creţu, vicepreşedinte PSD, cere demisia ministrului Sebastian Lăzăroiu pentru că nu stăpâneşte problematica ministerului pe care îl conduce si nu are "nici cea mai mică urmă de respect faţă de cei care depind de deciziile sale".
Corina Creţu spune, printr-un comunicat, că, în calitate de ministru al Muncii, Sebastian Lăzăroiu "este total inutil românilor şi este cazul să-şi dea demisia sau să fie demis".
"Nu am auzit de la dl Sebastian Lăzăroiu un cuvânt despre creşterea dramatică a accidentelor de muncă, cu mulţi morţi şi răniţi, despre condiţiile de muncă deplorabile din mediul public şi privat, despre creşterea incidenţei bolilor profesionale şi a celor sociale. Scandaloasă este şi susţinerea poziţiei consilierului său personal, Mirel Axinte (absolvent de facultate cu profil social!), al cărui demers publicistic (despre problematica sinuciderii, n.r.) a scandalizat opinia publică. Asta dovedeşte totala sa lipsă de empatie pentru oameni. Nu ai cum fi ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale când, prin ceea ce faci şi gândeşti, dovedeşti un imens dispreţ faţă de oameni", a declarat Corina Creţu.
Ea îl critică pe ministru şi pentru că pentru orice problemă dă vina pe USL. "Pntru dl Sebastian Lăzăroiu lucrurile sunt simple: tot ce se întâmplă rău în România are drept sursă existenţa USL. Sunt probleme cu termocentralele pentru că oraşele au primari de la PSD şi PNL. Sunt probleme cu salariile şi pensiile, aşadar PSD şi PNL sunt vinovate pentru că au guvernat bine, au făcut economia să crească şi le-au mărit. Nu le-a trecut prin minte că România va fi guvernată de nişte amatori, precum cei din guvernul Boc, care o vor duce în pragul falimentului", a mai afirmat Corina Creţu, membru al Comisiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Afaceri Sociale din Parlamentul European.
"Dl Sebastian Lăzăroiu urăşte democraţia şi nu înţelege rostul opoziţiei politice. El nu ştie decât de datoria pe care o are faţă de stăpânul care l-a făcut ministru. Adversarii stăpânului sunt duşmanii lui şi se foloseşte de funcţia publică şi de resursele statului pentru a lupta cu ei, în numele stăpânului. Dacă Guvernul Boc are nevoie de un minister al Propagandei, să-l înfiinţeze, să-l numească pe domnul Lăzăroiu în fruntea lui şi aşa ştim că-şi câştigă banii pentru ceea ce face, nu pentru ceea ce nu face", a mai subliniat europarlamentarul social-democrat.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3557 RON 





Bolnavii de cancer duc lipsa medicamentelor
Au furat 80.000 de euro ascunşi într-o oală...
Clujul in Realitate 22.02.2012 ora 20.30
"CRIN, SOMN UŞOR!": Protest inedit...
Incedii devastatoare în Botoşani
4.000 de bugetari îşi vor pierde locul de...








Feedback


Corina Creţu îi cere demisia lui Lăzăroiu: Dovedeşte dispreţ faţă de oameni
hepatita C cred ca fac din cauza scarbei ce am vazut ieri la televizor, asa numitul consilier.
nicaieri in aceasta lume nu se intampla asa ceva.
desigur habar n-am ce consiliaza.
asa consilier asa sef.
demisia vad ca nu se ia in calcul
asa ca fa tu hepatita la cine vrei tu