Astăzi a fost o zi deosebit de importantă pentru întrunirea europarlamentarilor socialişti reuniţi la Napoli. O zi cu o semnificaţie aparte mai ales pentru români, pentru că a fost adoptată Declaraţia Grupului Parlamentar Socialist prin care sunt condamnate atacurile la adresa populaţiei rome din Italia.

În Declaraţie se subliniază necesitatea intensificării luptei împotriva oricărei forme de rasism şi xenofobie, a discriminărilor bazate pe naţionalitate, religie şi apartenenţă etnică. Apelul la respectarea drepturilor omului este însoţit de precizarea că migraţia are la bază elemente de natură economică şi socială, constituind o imensă greşeală orice încercare de a stabili vreo legatură între criminalitate şi originea etnică, între delincvenţă şi migraţie.

 

Citeşte mai mult