Poliţiştii palestinieni au declanşat o amplă operaţiune de căutare a unui jurnalist britanic, despre care se crede că a fost răpit în Fâşia Gaza de agresori necunoscuţi. Ei au găsit, în oraşul Gaza, maşina abandonată de Alan Johnston, corespondent în regiune al postului de televiziune BBC.

Forţele de securitate au instalat cordoane rutiere şi au efectuat numeroase controale în localitatea Khan Younis. Conducerea organizaţiei radicale palestiniene Hamas a cerut eliberarea urgentă şi necondiţionată a jurnalistului. BBC a evitat orice comentariu, iar ambasada britanică a declarat că verifică toate informaţiile referitoare la Johnston.

În ultimul an, numeroşi jurnalişti străini au fost răpiţi în Fâşia Gaza şi eliberaţi ulterior vii şi nevătămaţi. În ianuarie, un fotograf din Peru, angajat al agenţiei France Presse, a fost răpit şi eliberat după aproape o săptămână de captivitate. Aceste răpiri sunt opera unor grupări militante care doresc să oblige guvernul să creeze locuri de muncă sau să îi elibereze pe unii dintre camarazii lor aflaţi în detenţie.

Foto Reuters