Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

COREEA DE NORD: Kim Jong-un a fost proclamat lider suprem

Tânărul Kim Jong-un a fost numit "lider suprem al partidului, statului şi armatei" de către presa regimului.

Kim Jong-un
Kim Jong-un

Coreea de Nord l-a proclamat joi "lider suprem" pe Kim Jong-un, fiul şi succesorul lui Kim Jong-il, într-un imens miting militar organizat la Phenian, într-un omagiu adus liderului său defunct, relatează AFP.

"Marea inimă a tovarăşului Kim Jong-il a încetat să bată", a spus Kim Yong-nam, care exercită funcţia de preşedinte de onoare al statului, într-un discurs susţinut în faţa a zeci de mii de militari, de la un balcon situat spre marea Piaţă Kim Il-sung din capitală.

Numeroşi civili erau, de asemenea, prezenţi de o parte şi de alta a esplanadei, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea de stat.

"O plecare atât de neaşteptată şi precoce este cea mai mare şi mai de neimaginat pierdere suferită de partidul nostru şi de revoluţie", a subliniat Kim-Yong-nam.

Alături de acesta se afla Kim Jong-un, fiul cel mic şi succesorul lui Kim Jong-il la putere.

"Respectatul tovarăş Kim Jong-un este liderul suprem al partidului nostru şi al armatei, care a moştenit inteligenţa, capacitatea de a conduce, caracterul, simţul moral şi curajul lui Kim Jong-il", a continuat Kim Yong-nam.

Mitingul din Piaţa Lim Il-sung a fost încheiat prin intonarea "Internaţionalei" de către o orchestră militară şi cu aproximativ 20 de lovituri de tun.

Joi este ultima zi de doliu naţional în onoarea lui Kim Jong-il, liderul ţării timp de 17 ani, decedat la 17 decembrie, pentru care, în cadrul funeraliilor de miercuri, a fost organizată o defilare în faţa a sute de mii de persoane.

Armata joacă un rol important în Coreea de Nord, condusă în numele doctinei "songun" ("armata mai întâi"), pe care Kim Jong-il a iniţiat-o în anii '90 cu scopul de a îşi menţine regimul fragilizat de prăbuşirea blocului comunist atât în Europa de Est, cât şi în fosta Uniune Sovietică.

Forţele armate nord-coreene numără 1,2 milioane de oameni, dintr-o populaţie totală de 24 de milioane de locuitori. Militarii sunt favorizaţi, în comparaţie cu civilii, în aprovizionarea cu hrană, energie şi materiale, în timp ce ţara se confruntă cu importante lipsuri.

În afară de armată, celălalt principal centru de putere este Partidul Muncitorilor din Coreea, partid unic în această ţară.

Tânărul Kim Jong-un a fost numit "lider suprem al partidului, statului şi armatei" de către presa regimului, deşi, pentru moment, el nu ocupă în mod oficial aceste funcţii.

El perpetuează o dinastie iniţiată de bunicul său, fondatorul Coreei de Nord comuniste, Kim Il-sung, succedat la puetere de Kim Jong-il în 1994.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro