Eşec în noua rundă a negocierilor multipartite menite să convingă Phenianul să renunţe la arsenalul său nuclear. La tratativele desfăşurate la Beijing au participat reprezentanţi din cele două Corei, Statele Unite, China, Japonia şi Rusia. Subsecretarul de stat american Christopher Hill a criticat poziţia Coreei de Nord care, în opinia sa, a blocat convorbirile.
Noua rundă a negocierilor în şase privind programul nuclear nord-coreean a început luni după 13 luni de pauză. Încă din prima zi, Phenianul a cerut ridicarea imediată a sancţiunilor economice, atât cele stabilite de Statele Unite unilateral, cât şi cele impuse de Consiliul de Securitate după primul test nuclear nord- coreean de la 9 octombrie.
Ceilalţi participanţi au încercat să convingă Coreea de Nord să aplice prevederile declaraţiei comune din septembrie 2005. Aceasta cuprinde angajamentul Phenianului de a renunţa la programul nuclear militar şi să revină la Tratatul de neproliferare din care s-a retras în ianuarie 2003.
În schimbul acestor măsuri, Washingtonul îi recunoştea dreptul de a dezvolta un program nuclear civil.
Coreea de Nord a blocat negocierile de la Beijing
PUBLICAT
Vineri, 22 Decembrie 2006 09:34
ACTUALIZAT
Vineri, 22 Decembrie 2006 09:34
SURSA
Realitatea TV
LIBERTATEA.RO
Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
Alte articole din EXTERN
27 Mai, 16:52








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M