Meciul cu Panathinaikos de la Atena poate însemna pentru Rapid mai mult decât calificarea în primăvara europeană. În cazul unui succes, George Copos este hotărât să întărească lotul alb-vişiniilor în pauza de iarnă. În schimb, un eşec l-ar face pe patronul giuleştenilor să schimbe strategia şi să restructureze lotul.

George Copos a pus la cale strategia pentru pauza din această iarnă încă dinainte de meciul cu cehii de la Mlada Boleslav.

"La iarnă, vom avea nevoie de măcar doi jucători care să întărească lotul Rapidului, mai ales dacă vom ajunge în primăvara europeană. Dacă nu, atunci vom avea o altă strategie de restructurare a lotului pe care îl avem acum", a spus Copos.

Deşi a fost exasperat de ratarea lui Zicu din finalul meciului cu Mlada, Copos spune că şi-ar dori ca atacantul împrumutat de la Inter Milano să rămână în Giuleşti din această vară.

"Important e că Zicu face parte din grupul Rapid şi sunt convins că dacă ar fi să vină în România, ar veni doar la Rapid. Vom discuta în această iarnă, avem timp suficient, mie îmi place de Ianis Zicu", a susţinut George Copos.