Principalul acţionar al Rapidului, George Copos, a declarat pentru NewsIn că este foarte aproape de a realiza transferul lui Ionel Ganea, de la Dinamo la Rapid. Fostul vicepremier vrea astfel să repare greşeala pe care a făcut-o în vară, când l-a refuzat pe atacant.
Am declarat de mai multe ori că am făcut o mare greşeală că nu l-am luat noi pe Ionel. Este un jucător de care Rapid avea mare nevoie, mai ales după plecările lui Daniel Niculae şi Daniel Pancu. Mi-a părut rău că am ratat aceast transfer, dar sunt convins că voi putea să repar această greşeală, cât mai curând. Am avut câteva discuţii cu Ganea, iar eu sper ca începutul de retur să îl găsească la echipa noastră, a spus Copos.
În replică, Cristi Borcea a declarat că nici nu se pune problema ca Ganea să plece în iarnă de la Dinamo, potrivit Gazetei Sporturilor.
Am vorbit cu Ganea şi nu va pleca nici în iarnă. Nu este nici un conflict între cei trei atacanţi de la Dinamo. Sunt cei mai buni atacanţi din România. Formează un cuplu foarte bun şi veţi vedea din nou acel Dinamo care v-a obişnuit numai cu victorii, a declarat Borcea.
Credeţi că va pleca Ganea de la Dinamo? Credeţi că va reuşi Copos să îl aducă pe fotbalist în Giuleşti? Aşteptăm opiniile voastre.
Copos crede că GANEA va juca la Rapid, Borcea neagă transferul!
Joi, 09 Noiembrie 2006 13:26
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Sursa: NewsIn
Pe aceeasi tema
- GANEA nu vrea să fie dat la schimb la POLI TIMIŞOARA
Miercuri, 01 Noiembrie 2006 09:16 - Acţionarii au amânat decizia în cazul GANEA
Vineri, 03 Noiembrie 2006 18:29 - Copos nu vorbeşte cu jucătorii săi
Luni, 06 Noiembrie 2006 16:38 - Rednic nu-l lasă pe Ganea la Rapid
Vineri, 10 Noiembrie 2006 18:55 - S-au pus în vânzare biletele pentru RAPID - MLADA
Sambata, 11 Noiembrie 2006 13:15 - Copos promite o primă istorică
Marti, 14 Noiembrie 2006 12:33 - Cupa UEFA: RAPID - MLADA (ora 20.15), Bruges - DINAMO (ora 21.30)
Marti, 21 Noiembrie 2006 19:33 - Ganea rămâne la Dinamo
Luni, 11 Decembrie 2006 22:00 - Ganea s-ar putea întoarce la Dinamo
Joi, 31 Mai 2007 15:31
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Partida România - Franţa va avea loc pe Stadionul Farul, de la ora 21.40
Astazi, ora 13:12Meci interzis cardiacilor între România si Franţa! După ce au ratat startul campaniei de calificare, ambele selecţionate promit răzbunare în jocul de la Constanţa!
În cele 12 partide împotriva Franţei România a înscris 12 goluri
Astazi, ora 12:57România şi Franţa se întâlnesc pentru a treisprezecea oară în istorie. Iar tricolorii nu au reuşit niciodată să-i bată pe francezi într-un meci oficial. Cu alte cuvinte se repetă istoria meciului de anul trecut cu Olanda,...
Steaua a primit cartea verde a atacantului bolivian Ricardo Pedriel Suarez
Astazi, ora 12:03Clubul Steaua a anunţat astăzi că a intrat în posesia Certificatului Internaţional de Transfer al atacantului bolivian Ricardo Pedriel Suarez, transferat în această vară de la gruparea Jorge Wistelrmann, iar acesta va putea...
Formula 1: Lewis Hamilton va pleca în Marele Premiu al Japoniei din pole position
Astazi, ora 13:17Britanicul Lewis Hamilton, de la McLaren, va pleca duminică în Marele Premiu al Japoniei din pole position, cel de-al şaselea din acest sezon, şi al 12-lea din cariera sa. El va fi urmat îndeaproape de Kimi Raikkonen, de la Ferrari,...
Jean Pădureanu crede că atacurile la Piţurcă fac rău echipei naţionale
Vineri, 10 Octombrie 2008 22:50Urmărit penal, fără jucători la lot şi cu echipa pe loc retrogradabil, Jean Pădureanu rămâne optimist. Prevede un rezultat bun în meciul cu Franţa şi chiar calificare cu o condiţie, însă. Piţurcă să fie lăsat să-şi...
Cele mai CITITE din Sport
- Selecţionerul Victor Piţurcă este învinuit în dosarul Valiza, susţine avocatul lui Becali (727)
- Poze sexy cu Fernando Gonzalez, Tommy Haas sau Marcos Baghdatis în calendarul ATP 2009 (653)
- Cupa României: Programul final al "16"-imilor competiţiei (471)
- Programul partidelor de sâmbătă din preliminariile CM 2010 (426)
- Ribery: "România o să se apere cu toată echipa" (283)
Cele mai VOTATE din Sport
- Formula 1: Lewis Hamilton va pleca în Marele Premiu al Japoniei din pole position (3,96/5)
- Chibiţii din Parcul Cişmigiu văd Franţa favorită în jocul cu România (3,96/5)
- Tim Montgomery, medaliat cu aur la JO de la Sydney, riscă încă 5 ani de închisoare, pentru vânzare de droguri (3,88/5)
- Selecţionerul Victor Piţurcă este învinuit în dosarul Valiza, susţine avocatul lui Becali (3,88/5)
- Mutu: Avem nevoie ca de aer de cele trei puncte în meciul cu Franţa (3,84/5)
Cele mai COMENTATE din Sport
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Din cei 295 de angajaţi ai ANRE, 102 ocupă posturi de conducere
Astazi, ora 13:24Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei ocupă cu siguranţă un loc de frunte în topul instituţiilor cu cei mai mulţi şefi. Din cei 295 de angajaţi ai companiei, 102 ocupă posturi de conducere. În plus,...
- ANI verifică averea preşedintelui ANRE, Gergely Olosz
- Salarii de mii de euro pentru angajaţii din cadrul Ministerului Sănătăţii. Cum comentaţi?
- O pensionară din Maramureş primeşte o pensie de urmaş de trei lei. Cum comentaţi?
- Amintiri din copilărie cu Elena Udrea - VEZI GALERIA FOTO INEDITĂ
- Marko Bela: Copiii români din zonele unde trăiesc maghiari trebuie să înveţe ungureşte
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Japonezii au descoperit o nouă metodă de creare a celulelor stem
- Partida România - Franţa va avea loc pe Stadionul Farul, de la ora 21.40
- Geoană: Guvernul a semănat timp de 4 ani indiferenţă şi dispreţ, iar acum se plânge că primeşte furie şi revoltă
- În cele 12 partide împotriva Franţei România a înscris 12 goluri
- Livrările de medicamente rămân sistate cel puţin până pe 15 octombrie
- Salarii de mii de euro pentru angajaţii din cadrul Ministerului Sănătăţii. Cum comentaţi?
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |
Bucureşti 21 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 11.10 | 12.10 |
| Timişoara | 22 °C | 21 °C |
| Arad | 22 °C | 18 °C |
| Bacău | 16 °C | 17 °C |
| Braşov | 17 °C | 18 °C |
| Cluj Napoca | 19 °C | 20 °C |
| Constanţa | 18 °C | 22 °C |
| Europa | 11.10 | |
| Atena | 22 °C | |
| Londra | 17 °C | |
| Madrid | 21 °C | |
| Moscova | 9 °C | |
| Oslo | 13 °C | |
| Paris | 20 °C | |
| Roma | 24 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,769 RON |
| 1 USD | 2,7811 RON |
| 1 GBP | 4,7136 RON |
| 1 CHF | 2,4816 RON |
| 100 HUF | 1,4217 RON |
| 100 JPY | 2,8068 RON |
| 1 BGN | 1,927 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia










