Avocaţii lui Copos au cerut procurorilor clarificări cu privire la
acuzaţiile care i se aduc clientului lor. La ieşire, George Copos a
acuzat faptul că dosarul în care este anchetat pentru infracţiuni pe
piaţa de capital este unul politic.
Patronul clubului Rapid Bucureşti, omul de afaceri George Copos, s-a
prezentat, pe 17 iulie, în faţa procurorilor anticorupţie, pentru a lua
cunoştinţă că împotriva sa s-a început urmărirea penală şi pentru
manipularea pieţei de capital, în dosarul Loteria II.
Procurorii DNA au extins cercetările în acest dosar faţă de George Copos
şi Camelia Voiculescu, cei doi urmând să fie puşi sub învinuire pentru
infracţiuni la legea pieţelor de capital.
"În cazul lui George Copos, noua învinuire va fi foarte probabil
manipularea pieţei de capital", au afirmat aceleaşi surse, care au
precizat că extinderea învinuirii s-a făcut şi pentru italianul Giulio
Giusepe Roza, în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie
al Ana Holding.
În aprilie 2007, DNA anunţa că a început urmărirea penală împotriva a
şase persoane: Dan Voiculescu, Camelia Voiculescu, Mihai Lazăr
(preşedinte CA Grivco SA), George Copos, Giulio Giusepe Roza
(preşedinte CA Ana Holding) şi Adrian Cristea.
Reprezentantii DNA spuneau, în aprilie 2007, că cei şase sunt puşi sub
urmărire penală într-o cauză disjunsă din dosarul "Loteria". Aceasta a
fost finalizată de procurorii anticorupţie în vara anului 2006 şi a dus
la trimiterea în judecată a lui Copos şi a încă patru persoane.
Potrivit unui comunicat al instituţiei, primii cinci erau învinuiţi de
spălare de bani, în timp ce Cristea este urmărit pentru că a participat
la o licitaţie cu strigare cu oferte trucate. Acesta din urmă nu are
nicio legătură cu fostul director al CN Loteria Română, Nicolae
Cristea, ci a fost administrator de cont al mai multor firme prin care
au fost rulate sumele care fac obiectul cercetării.
"Din probele administrate până în prezent, a rezultat că, în perioada
2000 - 2004, învinuitul Copos Gheorghe a spălat o parte a sumelor de
bani obţinute ilicit din valorificarea către Loteria Română a unui
număr de 38 de spaţii comerciale, transferând banii prin conturile
personale ale învinuiţilor Voiculescu Camelia - Rodica şi Voiculescu
Dan, precum şi ale societăţii Grivco SA", conform DNA.
Copos contestă începerea urmăriri penale împotriva sa, în dosarul Loteria II
Marti, 16 Septembrie 2008 13:17
Ultimul update: 17 Septembrie 2008 04:30
Ultimul update: 17 Septembrie 2008 04:30
| Vot: |
65
|
716 vizualizari, 3 comentarii, 3 voturi
Taguri: Dan Voiculescu, DNA, George Copos, Loteria Română, spălare de bani,
Taguri: Dan Voiculescu, DNA, George Copos, Loteria Română, spălare de bani,
| Foto (1) | |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Tribunalul Bucureşti va decide, pe 27 mai, dacă trimite la instanţa supremă dosarul Loteria II
Miercuri, 20 Mai 2009 11:26 - Dosarul Loteria I va pleca la CCR, a decis instanţa supremă
Miercuri, 11 Martie 2009 11:28 - Consilierul noului şef al Loteriei Române este urmărit penal
Vineri, 06 Martie 2009 04:21 - Dosarul Loteria I a fost repus pe rol, după invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate
Luni, 23 Februarie 2009 15:39 - Procesul în dosarul "Loteria II" a început cu o amânare
Joi, 22 Ianuarie 2009 07:55 - Copos a fost "regizorul şi scenaristul" afacerilor din dosarul Loteria II, potrivit DNA
Luni, 05 Ianuarie 2009 16:18 - Procesul Loteria II începe pe 22 ianuarie la Tribunalul Bucureşti
Vineri, 02 Ianuarie 2009 13:55 - Fostul ministru al comunicaţiilor, Florin Pantiş, s-a prezentat marţi la DNA
Marti, 11 Noiembrie 2008 13:14 - George Copos a fost pus sub învinuire pentru manipularea pieţei de capital
Joi, 17 Iulie 2008 12:49 - DNA extinde cercetările faţă de Camelia Voiculescu şi Copos în dosarul Loteria II
Miercuri, 09 Iulie 2008 13:21
Comentariile cititorilor
3. Tarzan
Miercuri, 17 Septembrie 2008 07:26
| Raspunde la comentariu
2. eu si imunitatea mea
Marti, 16 Septembrie 2008 15:22
1. Lazar
Marti, 16 Septembrie 2008 13:26
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Reprezentanţii CSM şi AMR i-au cerut lui Predoiu să le arate grila unică de salarizare pentru toate categoriile bugetare
Joi, 09 Iulie 2009 20:46Reprezentanţii CSM şi ai AMR i-au cerut ministrului Justiţiei să le arate grila unică de salarizare pentru toate categoriile bugetare, arătându-se nemulţumiţi de faptul că ar putea avea un salariu cât al unui vatman.
Înalta Curte a rămas în pronunţare pe excepţiile privind trimiterea dosarului lui Mitrea la CCR
Joi, 09 Iulie 2009 20:34Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a rămas, joi, în pronunţare pe excepţiile de neconstituţionalitate invocate în dosarul în care Miton Mitrea este judecat pentru infracţiuni de corupţie în legătură cu lucrările făcute...
Predoiu şi şeful CSM vor medierea conflictului din justiţie, de către preşedinte
Joi, 09 Iulie 2009 20:06Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat joi la şedinţa CSM, că, dacă nu va înceta conflictul din justiţie, va cere medierea preşedintelui, la rândul său şeful CSM, Virgil Andreieş, anunţând că solicită această...
Magistraţii din 94 de instanţe din ţară au protestat joi
Joi, 09 Iulie 2009 18:43Preşedintele CSM, Virgil Andrieş, a declarat, în şedinţa CSM, că magistraţii din 94 de instanţe din ţară au suspendat, joi dimineaţă, activitatea pentru câteva ore, în semn de protest pentru lipsa fondurilor din justiţie.
Raportul pe justiţie pentru România va fi prezentat de Comisia Europeană la 22 iulie
Joi, 09 Iulie 2009 18:36Comisia Europeană va prezenta la 22 iulie raportul privind evaluarea implementării mecanismului de cooperare şi verificare a justiţiei şi luptei anticorupţie din România, a declarat joi pentru NewsIn Mark Gray, purtător de...
Cele mai CITITE din Justiţie
- Judecătorii din întreaga ţară şi-au întrerupt activitatea, joi, între orele 9:00 şi 12:00 (4880)
- Predoiu: Fac un apel către judecători să nu mai întrerupă activitatea (1834)
- Cătălin Predoiu către Mona Pivniceru: Confundaţi sistemul juridic cu moşia personală (1639)
- Mihai Bucurenciu, urmărit internaţional în dosarul "Portbagajul", a fost reţinut (1544)
- ANI s-a autosesizat în privinţa averii lui Radu Mazăre (1505)
Cele mai VOTATE din Justiţie
- Predoiu: Fac un apel către judecători să nu mai întrerupă activitatea (3.96/5)
- Antonescu: PNL nu va obstrucţiona cererea PD-L în cazul Tăriceanu (3.8/5)
- Mihai Bucurenciu, urmărit internaţional în dosarul "Portbagajul", a fost reţinut (3.76/5)
- Personalul auxiliar de la Tribunalul Bucureşti a protestat, joi, în intervalul 12.00-14.00 (3.76/5)
- Procurorii DIICOT afirmă că nu mai au bani pentru activitatea lor (3.72/5)
Cele mai COMENTATE din Justiţie
- Judecătorii din întreaga ţară şi-au întrerupt activitatea, joi, între orele 9:00 şi 12:00 (227)
- Predoiu: Fac un apel către judecători să nu mai întrerupă activitatea (44)
- Cătălin Predoiu către Mona Pivniceru: Confundaţi sistemul juridic cu moşia personală (37)
- ANI s-a autosesizat în privinţa averii lui Radu Mazăre (26)
- Tăierea sporurilor de la ÎCCJ, anulată prin decizia Curţii de Apel (23)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Emil Boc: Voi demite orice ministru pentru care Camera, Senatul sau preşedintele cer urmărirea penală
- Cătălin Tolontan: Astăzi (n.r. - joi) am aflat că Monica Iacob Ridzi a fost acuzată pe drept de către statul român de delapidare de fonduri
- Crin Antonescu: Pentru mine, o finală Geoană-Băsescu nu are sens, pentru că e o afacere de familie
- Emil Boc către Andreea Creţulescu: Citiţi legea, pentru numele lui Dumnezeu!
- Scandalul Ridzi a izbucnit după ce presa a dezvăluit sumele mari plătite pentru organizarea Zilei Tineretului
- Monica Iacob-Ridzi va demisiona după un raport nefavorabil al Comisiei, susţin unii democrat-liberali
- Lavinia Năstase, cunoscută ca "Alina Plugaru a Piteştiului", a făcut campanie pentru EBA în Sicilia, deşi lucra pentru Ministerul Culturii pe post de consilier. VEZI FOTO şi VIDEO
- Proprietarul terenului pe care se va construi noul parc de distracţii de la Snagov este învăluit în mister
- Ridzi ştia verdictul: Comisia parlamentară de anchetă recomandă începerea urmăririi penale
- Fetiţa căzută în puţul de la Vâlcelele a murit. Trupul copilei a fost scos la suprafaţă
- Mailat a fost condamnat în apel la închisoare pe viaţă
- Comisia Europeană verifică dacă programul Prima Casă respectă regulile UE privind concurenţa
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Răzvan Vintilescu: De ce bat clopotele, Abramburica?
- Cristian Teodorescu: Favoritul Licuriciului pentru România ne ştie din familie
- Cătălin Tolontan: Un pas mic pentru sport, un pas mare pentru adevăr
- Mircea Dinescu: O pană liberală
- Stelian Tănase: Shakespeare ca amendă
- Cristian Tudor Popescu: O fosilă vie ridzicolă
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 09.07 | 10.07 |
| Timişoara | 30 °C | 30 °C |
| Arad | 30 °C | 27 °C |
| Bacău | 28 °C | 24 °C |
| Braşov | 25 °C | 29 °C |
| Cluj Napoca | 27 °C | 29 °C |
| Constanţa | 29 °C | 25 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1.3986 USD
| 1 EUR | 4.2152 RON |
| 1 USD | 3.0138 RON |
| 1 GBP | 4.8866 RON |
| 1 CHF | 2.7858 RON |
| 100 HUF | 1.5305 RON |
| 100 JPY | 3.2349 RON |
| 1 BGN | 2.1553 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia


















Aboneaza-te la tag-urile:

Feed
