Tensiunea din tabăra Rapidului după remiza cu Oţelul nu s-a încheiat. O parte din membrii galeriei giuleştene au încercat să reia discuţiile cu jucătorii, dar nu le-a fost permis accesul în baza de antrenament.

O mare parte dintre suporterii rapidişti nu au fost mulţumiţi cu explicaţiile date de Ionel Ganea la finalul partidei cu Oţelul. Supăraţi că echipa favorită nu a fost în stare să-i învingă pe gălăţeni, fanii giuleştenilor au mai vrut nişte explicaţii suplimentare de la restul lotului.

Aproximativ 50 de membrii ai galeriei au vrut să discute cu jucătorii înaintea antrenamentului de vineri seară de la ProRapid. George Copos le-a cerut angajaţilor să nu permită accesul în bază grupului de suporteri, iar după refuzul patronului aceştia au părăsit zona cantonamentului de la ProRapid.

Totuşi, în ciuda acestui episod şi al randamentului scăzut din ultimele meciuri al favoriţilor, suporterii alb-vişiniiilor au afirmat că vor însoţi echipa şi la Urziceni