George Copos iese la atac. Indignat după ce dinamovistul Cristi Borcea a promis că Rapid nu va termina pe locul doi, patronul din Giuleşti îi avertizează pe rivalii din Ştefan cel Mare: "să nu creadă că mai trăim în vremurile în care ei stabileau cine câştigă campionatul".
Disputa dintre Copos şi Cristi Borcea a început după eliminarea liderului din Cupa UEFA, atunci când patronul din Grant i-a ironizat pe dinamovişti. "Veţi vedea că Rapid nu va termina pe locul doi", a promis conducătorul din Ştefan cel Mare.
Replica din Giuleşti nu s-a lăsat prea mult aşteptată: "Am văzut că dinamoviştii au promis că ori Steaua, ori CFR Cluj va termina pe locul doi. Se pare că jocurile de culise sunt principalul hobby al unor oameni din fotbal. Să nu uităm că nu mai trăim în vremurile în care cei de la Dinamo trimiteau Rapidul în B, iar câştigătoarea campionatului era stabilită dinainte. Din fericire aşa ceva nu mai este posibil acum", a declarat George Copos.
Înainte de etapa cu numărul 22 din Liga I, Steaua, Rapid şi CFR Cluj au câte 40 de puncte, cu 16 mai puţin decât liderul Dinamo.
Copos: S-a dus vremea când Dinamo stabilea ierarhiile
Sambata, 10 Martie 2007 14:46
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Copos se întâlneşte cu patronul Interului, Massimo Moratti
Sambata, 03 Martie 2007 14:44 - Copos nu vorbeşte cu jurnaliştii
Luni, 12 Martie 2007 14:51 - Nicolae Manea îl compară pe George Copos cu Ceauşescu
Joi, 29 Martie 2007 17:59
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Becali spune că Rădoi se va transfera în iarnă la Inter Milano
Astazi, ora 17:42Finanţatorul echipei Steaua, Gigi Becali, a anunţat astăzi, că Mirel Rădoi se va transfera în iarnă la Internazionale Milano, fiind convins că în urma întâlnirii dintre jucător şi Jose Mourinho, petrecută la un hotel din...
Cupa României: Arbitrii şi observatorii partidelor din 16-imile competiţiei
Astazi, ora 16:12Arbitrul Mugurel Drăgănescu va oficia la partida dintre Sportul Studenţesc şi Steaua, programată, marţi, în 16-imile Cupei României, informează site-ul oficial al Comisiei Centrale a Arbitrilor.
Tenis: Victor Hănescu s-a calificat pe tabloul principal al Mastersului de la Madrid
Astazi, ora 15:55Tenismenul român Victor Hănescu a câştigat, astăzi, ultima partidă a calificărilor pentru tabloul principal al turneului Masters de la Madrid, dotat cu premii în valoare de 2.270.000 de euro, informează site-ul oficial al...
Mourinho laudă revenirea lui Mutu după excluderea de la Chelsea
Astazi, ora 14:36Mourinho a rupt tăcerea! "Mutu este un jucător de exceptie!" a spus portughezul, care a pus capăt perioadei de 3 ani în care nici nu a vrut să audă de numele românului!
Fanii senegalezi au incendiat un autocar şi mai multe baricade
Astazi, ora 14:05Se spune că fotbalul aprinde spiritele, însă uneori face chiar mai mult decât atât. Clipe de groază în Dakar după ce naţionala Senegalului a ratat orice şansă de a se mai califica la Mondialul din 2010. Fanii furioşi au...
Cele mai CITITE din Sport
- Fiica Laviniei Miloşovici, în vârstă de 4 ani, a murit în această dimineaţă (3288)
- România a terminat la egalitate cu Franţa 2-2, după ce în minutul 17 conducea cu 2-0. Cum comentaţi? (934)
- Selecţionerul Victor Piţurcă este învinuit în dosarul Valiza, susţine avocatul lui Becali (933)
- Victor Piţurcă: Sunt mâhnit, primul gol a fost de curtea şcolii (642)
- Cupa României: Programul final al "16"-imilor competiţiei (628)
Cele mai VOTATE din Sport
- Tim Montgomery, medaliat cu aur la JO de la Sydney, riscă încă 5 ani de închisoare, pentru vânzare de droguri (3.88/5)
- Selecţionerul Victor Piţurcă este învinuit în dosarul Valiza, susţine avocatul lui Becali (3.88/5)
- Formula 1: Timo Glock (Toyota), cel mai rapid în sesiunea de antrenamente libere de la G.P.-ul Japoniei (3.84/5)
- România a terminat la egalitate cu Franţa 2-2, după ce în minutul 17 conducea cu 2-0. Cum comentaţi? (3.76/5)
- Victor Piţurcă: Sunt mâhnit, primul gol a fost de curtea şcolii (3.72/5)
Cele mai COMENTATE din Sport
- Fiica Laviniei Miloşovici, în vârstă de 4 ani, a murit în această dimineaţă (27)
- România a terminat la egalitate cu Franţa 2-2, după ce în minutul 17 conducea cu 2-0. Cum comentaţi? (18)
- Victor Piţurcă: Sunt mâhnit, primul gol a fost de curtea şcolii (3)
- Astăzi s-a desfăşurat prima ediţie a Maratonulului Internaţional Bucureşti (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
PNL va contesta la Curtea Constituţională modificările la legea caselor naţionalizate
Astazi, ora 17:28Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a anunţat astăzi că PNL va contesta la Curtea Constituţională modificările legii caselor naţionalizate, potrivit cărora imobilele nu mai pot fi restituite în natură dacă au...
- EXCLUSIV REALITATEA TV - Dezmăţ salarial la Autoritatea Naţională de Comunicaţii
- Fiica Laviniei Miloşovici, în vârstă de 4 ani, a murit în această dimineaţă
- Curtea de Conturi a fost dată în judecată de 107 controlori pentru că nu şi-au primit primele de concediu. Cum comentaţi?
- Nepotism şi salarii de zeci de mii de euro la Romgaz
- EXCLUSIV REALITATEA TV - Cătălin Zmărăndescu: Când trebuie să vorbesc despre politică mă bâlbâi şi dau cu stângul în dreptul
- Românii sunt solidari cu bătrâna care are o pensie de 3 lei
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Doi asistenţi maternali din Sibiu au crescut până acum nouă copii
- Fotografiile cu Kim Jong-Il difuzate recent sunt făcute înainte de atacul cerebral
- Becali spune că Rădoi se va transfera în iarnă la Inter Milano
- Fidel Castro se miră că Obama nu a fost încă asasinat
- PNL va contesta la Curtea Constituţională modificările la legea caselor naţionalizate
- Rebelii maoişti au ucis 12 soldaţi şi doi civili într-o ambuscadă
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |
Bucureşti 22 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 13.10 | 14.10 |
| Timişoara | 23 °C | 21 °C |
| Arad | 23 °C | 21 °C |
| Bacău | 20 °C | 19 °C |
| Braşov | 18 °C | 18 °C |
| Cluj Napoca | 20 °C | 22 °C |
| Constanţa | 18 °C | 21 °C |
| Europa | 13.10 | |
| Atena | 20 °C | |
| Londra | 18 °C | |
| Madrid | 24 °C | |
| Moscova | 11 °C | |
| Oslo | 14 °C | |
| Paris | 22 °C | |
| Roma | 23 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3.769 RON |
| 1 USD | 2.7811 RON |
| 1 GBP | 4.7136 RON |
| 1 CHF | 2.4816 RON |
| 100 HUF | 1.4217 RON |
| 100 JPY | 2.8068 RON |
| 1 BGN | 1.927 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia










