Egalul cu Hapoel Tel Aviv l-a nemulţumit pe George Copos, însă Răzvan Lucescu îşi consolează finanţatorul. "Noi am avut cele mai mari ocazii", a spus antrenorul din Giuleşti la revenirea din Israel.

Supărat la finalul partidei cu Hapoel Tel Aviv, încheiată la egalitate, 2-2, George Copos a vorbit abia la revenirea în ţară. "Ne-am fi dorit să câştigăm, Hapoel era o echipă de bătut", a spus George Copos.

Absent la ultimele două victorii ale giuleştenilor, cu CSM Râmnicu-Vâlcea şi CFR Cluj, Copos a fost acuzat de căpitanul Vasile Maftei că poartă ghinion echipei. Patronul din Grant crede însă că rugăciunile de la Ierusalim vor schimba radical situaţia.

Aflaţi pe locul 2 în grupa G, giuleştenii sunt obligaţi să câştige partida de pe teren propriu cu cehii de la Mlada Boleslav, programată peste trei săptămâni.

Comentariul meciului HAPOEL - RAPID 2-2.

Foto NewsIn