Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Coplata nu e o soluţie pentru ameliorarea bugetului Sănătăţii, spune rectorul UMF Bucureşti

Introducerea sistemului de coplată nu este o soluţie pentru ameliorarea bugetului Sănătăţii, susţine rectorul UMF Carol Davila, prof. univ. dr. Florian Popa.

Medicii au cele mai multe şanse să se angajeze în străinătate
Medicii au cele mai multe şanse să se angajeze în străinătate / FOTO: grupRC

Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" Bucureşti, prof. univ. dr. Florian Popa, a spus că introducerea sistemului de coplată nu este o soluţie pentru ameliorarea bugetului Sănătăţii.

"Mă opun total coplăţii. Nu cred că populaţia ar trebui să plătească în plus pentru a beneficia de tratament", a declarat, sâmbătă, Popa.

Legea tichetelor medicale, care va reglementa aşa-zisa coplată, va prevede plata serviciilor la cerere, sumele achitate de către pacienţi urmând să fie deductibile'', a precizat dr. Cristian Anton Irimie, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

"De pildă, dacă o persoană vrea să facă o tomografie, va trebui să o plătească, lucru care nu se va întâmpla dacă el va avea trimitere de la medic", a explicat Irimie.

Principalul scop al introducerii sistemului de coplată nu îl reprezintă rezolvarea problemelor din sistemul sanitar, ci un control mai bun al fondurilor care intră în sistem, potrivit ministrului Sănătăţii.

"Prin coplată, avem posibilitatea controlului efectuării sau neefectuării unui serviciu medical, în condiţiile în care există servicii medicale raportate, dar neefectuate", declara ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, în februarie.

Pe de altă parte, Cseke a mai spus că introducerea coplăţii va duce la o adresabilitate mai mare a populaţiei către medicii de familie şi, implicit, la creşterea veniturilor acestora.

"Suntem peste media europeană în ceea ce priveşte adresabilitatea către serviciile spitaliceşti şi sub media europeană în ceea ce priveşte adresabilitatea la medicii de familie, fapt care duce şi la finanţarea mai redusă a acestora", a mai spus Cseke.

Potrivit ministrului Sănătăţii, pentru introducerea acestui sistem este necesară crearea legislaţiei şi a modalităţilor concrete de plată care vor fi implementare de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Estimările făcute anul trecut arătau că un pacient ar putea plăti, pentru vizita la medicul de familie - 5 lei, 20 de lei pentru o consultaţie la medicul specialist şi 100 de lei pentru şapte zile de spitalizare. Asistenţa medicală de urgenţă nu presupunea, anul trecut, costuri.

Coplata este o iniţiativă a fostului ministru de resort Ion Bazac.

Ministrul Sănătăţii estima că, în urma introducerii sistemului de tichete, vor fi colectate de la populaţie peste 700 de milioane de lei. Fondurile rezultate vor rămâne la personalul medical şi la spitale, din aceste sume urmând să fie suplimentate fondurile pentru investiţii şi veniturile personalului medical.

În iulie 2009, peste 3.000 de români, printre care şi medici, au semnat o petiţie on-line adresată Ministerului Sănătăţii, prin care cereau să nu se introducă tichetele de sănătate în sistemul sanitar, prin care pacienţii ar urma să plătească până la 600 de lei pe an pentru servicii medicale.

Bazac mai spunea că, dacă peste 50% dintre români nu sunt de acord cu introducerea tichetelor de sănătate, această măsură nu va fi aplicată împotriva voinţei populaţiei.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro