Când vine vorba de educaţie, mulţi politicieni aleg învăţământul din străinătate pentru copiii lor. La mare căutare sunt universităţile Princeton şi Stanford din Statele Unite ale Americii, universităţile din Italia, dar şi cele din Anglia, Belgia, Elveţia.
Primarul capitalei, Adriean Videanu, a ales pentru fiul său o şcoală elveţiană. Andrei-Valentin, fiul cel mare al primarului, urmează cursurile la o şcoală din Geneva.
Şi deputatul PSD Adrian Năstase şi-a trimis copilul să studieze în străinătate. Andrei se specializează în economie, la Milano, la Universitatea Bocconi, acolo unde se pregătesc viitorii politicieni ai Italiei.
Elena Băsescu, fata cea mică a preşedintelui, a studiat economia în Statele Unite, în timp ce fiul lui Theodor Stolojan a absolvit Universitatea Cambridge. Fiica fostului premier Victor Ciorbea a ales să studieze la Harvard, după ce a facut liceul în statul american Massachusetts.
Fostul vicepremier, George Copos, şi-a trimis fiica, Alexandra, la Princeton, în Statele Unite, iar vicepreşedintele PNL, Dan Radu Ruşanu, a ales pentru fata sa o universitate din Londra. În ce o priveşte pe fiica fostului ministru PSD al Muncii, Marian Sârbu, aceasta s-a şcolit la Sorbona.
"Am ales să investesc în educaţia copilului meu. Scurt. Alţii investesc în maşini, în case, în orice, eu investesc în educaţia copiilor mei", a declarat Adriean Videanu, primarul Capitalei.
Copiii politicienilor preferă şcoli din Marea Britanie, Italia, Elveţia şi S.U.A.
PUBLICAT
Miercuri, 27 Februarie 2008 04:45
ACTUALIZAT
Miercuri, 27 Februarie 2008 04:45
SURSA
Realitatea TV
Citeşte totul despre:
cambridge, colegiu, Elena Băsescu, Harvard, politicieni, Princeton, şcoală, Stanford, străinătate, universitate LIBERTATEA.RO
Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
Alte articole din EDUCAŢIE








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M