Copiii hrăniţi la sân au mai multe şanse să evolueze social, faţă de cei care au fost hrăniţi cu lapte praf, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din Bristol.
Dr. Richard M. Martin de la Universitatea din Bristol a descoperit că persoanele care au fost în copilărie hrănite la sân au cu 41% mai multe şanse să evolueze social. De asemenea, cercetătorii au arătat că alăptarea la sân îi face pe viitorii adulţi mai inteligenţi şi le reduce riscul de afecţiuni psihice.
Cercetătorii au testat ipoteza că alăptarea la sân ar putea avea ca efect ascensiunea socială, asupra unui lot de 1.414 persoane, bărbaţi şi femei, care au participat la un studiu început înaintea celui de-al doilea Război Mondial, referitor la dietă şi sănătate, persoane care au fost monitorizate până la 60 de ani, ulterior.
"Relevanţa acestui studiu constă în faptul că întăreşte ideea potrivit căreia felul în care sunt hrăniţi copiii poate afecta pe termen lung, mobilitatea socială ca adult, dar şi creşterea, sănătatea sau IQ-ul", au spus cercetătorii.
Copiii hrăniţi la sân au mai multe şanse să evolueze social
PUBLICAT
Miercuri, 21 Februarie 2007 17:30
ACTUALIZAT
Miercuri, 21 Februarie 2007 17:30
SURSA
NewsIn








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M