Zeci de părinţi, însoţiţi de copii, au forţat intrarea în Primăria Arad, încercând să ajungă în biroul primarului.

Un părinte şi-a aruncat copilul în braţele poliţistului care stătea de pază la intrare, supărat că acesta nu îi dă voie să treacă.

Oamenii sunt nemulţumiţi că grădiniţa la care mergeau copiii lor a fost desfiinţată.

Ei se plâng că noua grădiniţă este foarte mică şi este situată la o distanţă foarte mare de domiciliile lor. Este vorba de grădiniţa PS 2 din municipiul Arad.

Părinţii au fost primiţi de autorităţi abia după ce au forţat intrarea în biroul primarului.

"Ne-am întâlnit într-o atmosferă incendiară. Am decis să ne revedem mâine cu încă 5 părinţi să găsim soluţii", a declarat Tiberiu Dekany,viceprimar.

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar au declarat că vor căuta şi ei o altă locaţie pentru grădiniţa la care sunt înscrişi cei aproape o sută de copii care au mers, luni, la primărie.