Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Contractele de salubrizare din Bucureşti, întrerupte în instanţă

Curtea de Apel Bucureşti a decis, la solicitarea Consiliului Concurenţei, încetarea contractelor de salubrizare încheiate de Primăria Bucureşti şi primăriile sectoarelor 1, 2, 3, 4 şi 6, obligând instituţiile să organizeze proceduri noi de achiziţii publice pentru contractarea acestor servicii, informează Mediafax.

Curtea de Apel Bucureşti a decis, la solicitarea Consiliului Concurenţei, încetarea contractelor de salubrizare
Curtea de Apel Bucureşti a decis, la solicitarea Consiliului Concurenţei, încetarea contractelor de salubrizare / FOTO: curierulnational.ro

"Suntem încurajaţi de decizia Curţii de Apel, care, în calitate de primă instanţă, a admis acţiunea Consiliului Concurenţei în vederea restabilirii şi menţinerii unui mediu concurenţial pe piaţa serviciilor de salubrizare din Capitală. În continuare, suntem deschişi să colaborăm cu părţile implicate pentru a rezolva cu celeritate disfuncţionalităţile existente pe această piaţă" a declarat într-un comunicat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Autoritatea de Concurenţă a acţionat în instanţă autorităţile publice din municipiul Bucureşti pentru că nu au pus în practică măsurile dispuse la sfârşitul anului 2009, pentru restabilirea unui mediu concurenţial pe piaţa serviciului public de salubrizare din Bucureşti.

Consiliul Concurenţei a constatat, în urma unei investigaţii derulate în perioada februarie 2008-decembrie 2009, că autorităţile publice din municipiul Bucureşti au încălcat Legea concurenţei prelungind durata contractelor de salubrizare prin acte adiţionale, fără a organiza licitaţii pentru selectarea operatorului.

Ca urmare, Consiliul a solicitat primăriilor organizarea de licitaţii pentru selectarea operatorilor şi stabilirea duratei contractului de delegare a serviciului public de salubrizare, astfel încât să nu se limiteze concurenţa mai mult decât este necesar pentru amortizarea investiţiei.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro