Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Contrabandişti de ţigări din Republica Moldova, prinşi de poliţiştii vasluieni pe malul Prutului

Poliţiştii de frontieră vasluieni au descoperit trei cetăţeni moldoveni care făceau contrabandă cu ţigări, folosindu-se de o barcă improvizată din polistiren.

FOTO: NewsIn
FOTO: NewsIn

Doi dintre ei au intrat legal în România, au închiriat un autoturism din municipiul Galaţi şi au aşteptat în localitatea Vetrişoaia, în apropierea malului râului Prut, pe un alt amic din Republica Moldova, care le-a adus, cu o barcă improvizată din polistiren, coletele cu ţigări.

"Poliţiştii de frontieră au descoperit în marţi dimineaţă, în zona localităţii Vetrişoaia, un autoturism înmatriculat în judeţul Galaţi. În vehicul se aflau doi cetăţeni moldoveni, Daniel B., de 21 de ani, şi Ştefan C., de 20 de ani, ultimul deţinând permis de şedere temporară în România. Pentru că prezenţa celor două persoane în acel loc şi la acea oră ridica semne de întrebare, poliţiştii de frontieră vasluieni au procedat la controlul autoturismului descoperind şase baxuri care conţineau 3.000 de pachete de ţigări cu timbru de Republica Moldova.

Cei doi cetăţeni moldoveni au declarat că au primit ţigările peste râul Prut cu câteva momente înainte de la un conaţional, Alexandru P., de 22 de ani, care le-a transportat pe o barcă improvizată din polistiren", a declarat marţi, agent de poliţie, Adrian Corogeanu, purtător de cuvânt la Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Vaslui.

Poliţiştii de frontieră vasluieni au întocmit pe numele lui Alexandru P. dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat şi contrabandă, iar lui Daniel B. şi Ştefan C. pentru complicitate la contrabandă. Atât ţigările cât şi autoturismul au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro