Contra: Am scăpat punctele din mână, albanezii au venit să se apere şi le-a ieşit
Fotbalistul Cosmin Contra a declarat, vineri seară, după remiza cu Albania, scor 1-1, că reprezentativa României a "scăpat din mână" cele trei puncte puse în joc şi că albanezii au reuşit ceea ce şi-au propus, şi anume să se apere.
"Am pierdut două puncte, normal că nu ne aşteptam. Am scăpat punctele din mână, am ratat câteva ocazii, am luat iar gol din fază fixă. Au venit să se apere şi le-a ieşit. Trebuie să câştigăm în Belarus. Răzvan ne-a felicitat pentru efort şi să mergem înainte, trebuie să ne încurajăm reciproc. Nu ştiu dacă suporterii sunt realişti vizavi de ce se întâmplă în România, trebuie să vedem unde e fotbalul românesc. Belarus nu se va apăra cu zece jucători timp de 90 de minute. Viitorul naţionalei sună bine, e greu să joci cu o echipă care se apără 90 de minute", a spus Contra.
Selecţionata României a terminat, vineri, la egalitate, scor 1-1 (0-0), meciul disputat pe teren propriu, la Piatra Neamţ, în compania reprezentativei Albaniei, în debutul grupei D a preliminariilor pentru Campionatul European din 2012, găzduit de Polonia şi Ucraina.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3529 RON 






Gheorghe Hagi si-a sarbatorit ziua in direct la...
Gheorghe Hagi, de ziua lui la Realitatea TV
Alpinistul Coco Galescu
Simona Amânar
Victoria Blohina l-a atacat pe Piţurcă la...
Coş uluitor marcat de LeBron James







Feedback

