Românii s-au tratat mai puţin în 2009. Asta, fie din lipsă de bani, fie pentru că nu şi-au găsit medicamentele. Criza din sistemul sanitar i-a afectat şi pe cei care au fost internaţi în spitale.
Un studiu al unei companii de analiză a pieţei farmaceutice arată o scădere a vînzărilor în cursul anului trecut. La nivelul farmaciilor, numărul de cutii de medicamente eliberate pe reţetă a scăzut cu aproximativ 5%. În cazul medicamentelor fără prescripţie medicală, în 2009, cantitatea vândută a scăzut cu peste 15%.
Şi în spitale, consumul de medicamente a scăzut cu aproximativ 14%. Astfel, românii au avut nevoie în 2009, în total, cu 9% mai puţine medicamente faţă de 2008.
Cel mai mult au avut de suferit bolnavii din mediul rural. Comparativ cu 2008, în 2009, vânzările din farmaciile din oraşele mici şi din mediul rural au înregistrat scăderile cele mai mari, de 18,2 %.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M