Constructorii vor folosi pentru sediul ambasadei materiale reciclate/ Foto: Realitatea Tv

Americanii înalţă chiar acum în Bucureşti o clădire a viitorului. Sediul noii ambasade va fi construit din materiale reciclate. Un complex mare cam cât un hipermarket, dar care va consuma energie puţin mai mult decât o alimentară de cartier.

"Aceasta este clădirea principală a ambasadei. Vom avea o reşedinţă a puşcaşilor marini care vor asigura paza. Vom avea şi o zonă de recreere, cu piscină", a declarat Jorge Vazguez, director de proiect Ambasada SUA.

Toată instalaţia de iluminat va avea un sistem de senzori care va aprinde becurile doar atunci când lumina solară devine insuficientă. Se estimează că astfel, consumul de energie electrică se va reduce aproape la jumătate. La fel şi cantitatea de apă sau de gaz folosită.

"Estimăm că vom face o reducere cu 40% a energiei şi a apei consumate, după ce vom implementa caracteristicile unei clădiri verzi", a adăugat Jorge Vazguez.

Ambasada va fi ridicată la marginea Capitalei, pe un teren de patru hectare şi va fi gata în această toamnă. Tot atunci va deveni a treia clădire verde din România. Specialiştii cred că în următoarea perioadă, numărul construcţiilor ecologice va creşte.

"Este de o importanţă majoră ca, odată cu creşterea preţurilor la energie şi reducerea resurselor, viitoarele clădiri să fie construite altfel decât în trecut. E posibil ca unele clădiri verzi să producă mai multă energie decât consumă", a afirmat Steven Borncamp, preşedinte Consiliu Român pentru Clădiri Verzi.

Investitorii estimează că economia românescă va câştiga de pe urma construcţiei în jur de 70 de milioane de dolari.