Foto: instablogsimages.com
Obiectivul schemei de ajutor de stat îl reprezintă dezvoltarea regională durabilă, prin sprijinirea reducerii consumului de energie precum şi prin reducerea poluării, fapt ce va contribui la crearea unui echilibru între creşterea economică, protecţia mediului şi accesul la resurse.

"Această schemă este elaborată în aplicarea Axei prioritare 4 "Creşterea Eficienţei Energetice şi a securităţii furnizării în contextul combaterii schimbărilor climatice", din cadrul Programului Operaţional Sectorial "Creşterea Competitivităţii Economice" şi va intra în vigoare la data publicării Hotărârii de guvern în Monitorul Oficial al României", se arată în comunicatul instituţiei.

În cadrul acestei scheme, pot beneficia de finanţare nerambursabilă societăţile care activează în toate sectoarele industriale şi în sectorul producerii energiei electrice şi termice, care realizează investiţii în scopul îmbunătăţirii eficienţei energetice şi în scopul diminuării emisiilor poluante generate de instalaţiile mari de ardere.

Potrivit comunicatului, beneficiarii trebuie să nu fie în dificultate economico-financiară, să nu fie subiectul unei proceduri nefinalizate de recuperare a unor ajutoare de stat declarate ilegale şi incompatibile sau utilizate abuziv, să faca dovada capacităţii de finanţare şi implementare a proiectului, să nu aibă datorii la bugetele de stat şi locale privind plata taxelor şi altor contribuţii, să nu aibă restricţii în activităţile comerciale, în conformitate cu legea şi să deţină resursele financiare şi umane necesare pentru implementarea proiectului.

Proiectele de investiţii pot fi realizate în oricare dintre regiunile ţării şi trebuie menţinute în locaţia respectivă minim trei ani, în cazul întreprinderilor mici şi mijlocii, respectiv cinci ani în cazul întreprinderilor mari.

Valoarea maximă a ajutorului de stat ce se poate acorda beneficiarilor este 40% din costurile eligibile ale investiţiilor pentru cei care realizează investiţiile în regiunea Bucureşti-Ilfov şi 50% pentru celelalte şapte regiuni de dezvoltare.

Pentru întreprinderi mici se acordă bonus de 20%, iar pentru cele mijlocii bonusul este de 10%, cu excepţia întreprinderilor din sectorul transporturi.