Consilierii locali focşăneni au i-au dat Crângul Petreşti lui Marian Oprişan

Din cele 33 de proiecte înscrise pe ordinea de zi, cel mai fierbinte a fost cel legat de solicitarea Consiliului Judeţean de a primi de la Primăria Focşani cele două hectare din Crângul Petreşti pentru a fi transformate în zonă de agrement.

Înţelegerea dintre PSD şi PNL nu a funcţionat în şedinţa de marţi, consilierul liberal Romeo Paul Postelnicu opunându-se proiectelor care îl interesau pe şeful PSD Vrancea. "Personal nu împărtăşesc punctul de vedere exprimat de colegii de la Consiliul Judeţean şi nu sunt de acord cu această trecere," a spus în cadrul şedinţei Postelnicu.

Un alt proiect de pe ordinea de zi a vizat vânzarea fără licitaţie publică a unor terenuri printre care şi două spaţii care aparţineau lui Marian Oprişan, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea. Nici acest proiect nu a trecut însă de votul consilierilor. Asta pentru că alianţa încheiată între PNL şi PSD a fost ruptă, prin votul împotrivă al consilierului local Romeo Paul Postelnicu.