La punctul 14 de pe ordinea de zi s-a aflat aprobarea proiectului "BE NATUR – Îmbunătăţirea Siturilor Natura 2000", finanţat şi din fonduri europene. Practic, consiliul judeţean trebuia să aprobe indicatorii tehnico-economici ai proiectului şi suma alocată "potrivit anexei nr.1 şi anexei nr.2". Consilierul liberal Marius Cârceie a atras atenţia că "nu există anexa 1 în limba română, ci doar în engleză. Am atras atenţia celor de la ADETIM ca până la plen să vină cu o traducere a anexei 1 care este de fapt conţinutul proiectului pilot legat de ariile protejate. Asta pentru că limba oficială în administraţie este limba română şi nu putem aproba o anexă care este în altă limbă".
Cum cei de la ADETIM nu au venit cu o traducere a anexei 1, consilierii judeţeni s-au văzut în faţa unei situaţii absurde – să aprobe hotărârea fără a şti ce conţine cu exactitate documentul.
Consilierii judeţeni din Timiş au votat o hotârâre, deşi ştiau că încalcă legea
Scene incredibile, astăzi, în plenul Consiliului Judeţean Timiş unde consilierii au sfidat legea şi au votat un proiect de hotărâre, deşi erau conştienţi de faptul că este ilegal modul în care procedează, scrie pressalert.ro.
Consilierii judeţeni din Timiş au votat o hotârâre, deşi ştiau că încalcă legea / FOTO: presslaert.ro








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M