Odată cu ieşirea de la guvernare a conservatorilor, actuala putere pierde majoritatea în Parlament. Un simplu calcul arată că actul conservatorilor schimbă total raportul de forţe din Parlament. Practic, fără sprijinul Partidului Conservator şi al platformiştilor lui Stolojan, Coaliţia formată din PNL, PD şi UDMR nu va mai putea să treacă proiectele legislative de Cameră şi de Senat.
La Camera Deputaţilor, Coaliţia PNL-PD -UDMR rămâne cu doar 149 de voturi. Asta dacă punem la socoteală şi deputaţii care reprezintă minorităţile, alta decât cea maghiară, şi care, de obicei susţin iniţiativele Puterii.
De cealaltă, parte, Opoziţia adună 165 de deputaţi, printre care social-democraţii, reprezentanţii partidului România Mare, conservatorii, dar şi susţinătorii platformei de relansare liberală. Votul celor 16 deputaţi independenţi nu poate fi luat în calcul.
ECHILIBRUL DE FORŢE LA CAMERA DEPUTAŢILOR PUTERE OPOZIŢIE
PNL- 59
PD - 50
UDMR - 22
PC -19
PSD -107
PRM - 30
minorităţi -18
platformişti - 9
La Senat, lucrurile stau şi mai rău. Puterea va număra de acum înainte doar 56 de parlamentari, în timp ce opoziţia va ajunge la 76 de senatori. Cei 5 independenţi sunt prea puţini pentru a contrabalansa în vreun fel forţele.
ECHILIBRUL DE FORŢE ÎN SENAT PUTERE OPOZIŢIE
DA - 46
UDMR -10
PC- 11
PSD -43
PRM -18
platformişti - 4
De acum înainte, există riscul ca nici un proiect al Guvernului să nu mai poată fi adoptat de Parlament.
Conservatorii schimbă balanţa puterii
Duminica, 03 Decembrie 2006 12:31
| Vot: |
0
|
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- PC a decis să iasă de la guvernare
Sambata, 02 Decembrie 2006 17:21 - Partidul Conservator - scurt istoric
Duminica, 03 Decembrie 2006 11:11 - Reacţiile clasei politice la retragerea PC de la guvernare
Duminica, 03 Decembrie 2006 11:55 - Dan Voiculescu îl acuză pe Traian Băsescu şi pune condiţii pentru votarea bugetului
Duminica, 03 Decembrie 2006 12:24 - Eugen Chirovici a demisionat din Partidul Conservator şi rămâne la guvernare
Duminica, 03 Decembrie 2006 15:55 - Băsescu şi Tăriceanu s-au întâlnit la Palatul Victoria
Duminica, 03 Decembrie 2006 16:49 - Stoica îl acuză pe Patriciu că ar fi orchestrat ieşirea de la guvernare a PC
Duminica, 03 Decembrie 2006 17:30 - Tăriceanu: "Decizia PC nu schimbă cu nimic aritmetica parlamentară"
Luni, 04 Decembrie 2006 09:39 - Demisiile conservatorilor din Guvern
Luni, 04 Decembrie 2006 10:05 - Aliaţii nu au găsit un înlocuitor pentru Şereş
Luni, 04 Decembrie 2006 15:00
Comentariile cititorilor
3. Emilian
Marti, 05 Decembrie 2006 08:02
| Raspunde la comentariu
2. Marius
Duminica, 03 Decembrie 2006 16:07
1. Ioan Dumitru
Duminica, 03 Decembrie 2006 14:45


|
Cele mai CITITE din Contexte
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Generalii Mihai Chiţac şi Victor Athanasie Stănculescu sunt încarceraţi la Jilava
Astazi, ora 21:59Generalii în rezervă Victor Athanasie Stănculescu şi Mihai Ghiţac ajung în spatele gratiilor. Se întâmplat la doar câteva ore după ce ei au fost condamnaţi definitiv în dosarul Revoluţiei de la Timişoara. Cei doi au fost...
- Realitatea te priveşte prezintă în această seară îmagini în care vedem cum este bătut la comandă un om
- Şoferul unui Ferrari care a omorât un tânăr la Timişoara ar putea fi eliberat pe cauţiune
- Senatorul Sergiu Nicolaescu a fost implicat într-un accident auto
- Deputaţii au respins propriul buget pe 2009, pe motiv că e prea mare
- Curtea Constituţională: Majorarea salariilor dascălilor cu 50%, pensia la categoria I-II şi legea Curţii de Conturi, toate sunt constituţionale
- Aproape 15.000 de profesori au protestat, astăzi, în Capitală
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Ratele interbancare au scăzut cu aproape o treime în Asia la 0,3%
Astazi, ora 21:58Ratele interbancare au scăzut cu aproape o treime în Asia după ce Japonia a anunţat că va oferi credite nelimitate în dolari, iar Hong Kong-ul a spus că va garanta toate depozitele. Astfel, autorităţile asiatice se alătură...
- Dascălii maramureşeni riscă să nu îşi salariile la sfârşit de an, pentru că nu sunt bani
- Creşterea economică poate fi menţinută printr-o coordonare la nivel european
- Miniştrii irlandezi îşi reduc salariile cu 10% din cauza crizei financiare
- Joerg Haider avea un nivel ridicat de alcoolemie în momentul accidentului
- Navigarea pe net stimulează creierul mai mult decât cititul unei cărţi
- Cupa României - Peseiro: "Voi trimite cea mai bună echipă în meciul cu Petrolul"
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |
Bucureşti 24 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 16.10 | 17.10 |
| Timişoara | 23 °C | 25 °C |
| Arad | 23 °C | 23 °C |
| Bacău | 22 °C | 18 °C |
| Braşov | 19 °C | 23 °C |
| Cluj Napoca | 21 °C | 22 °C |
| Constanţa | 22 °C | 15 °C |
| . | ||
Curs valutar
| 1 EUR | 3.7869 RON |
| 1 USD | 2.7822 RON |
| 1 GBP | 4.8719 RON |
| 1 CHF | 2.4481 RON |
| 100 HUF | 1.4357 RON |
| 100 JPY | 2.7506 RON |
| 1 BGN | 1.9362 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia









